Ministrul Agriculturii la Cluj: „Vrem să dezvoltăm sectorul irigabil ca să nu mai depindem de bunul Dumnezeu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, într-o conferinţă de presă la sediul PNL Cluj-Napoca, că priorităţile mandatului său sunt dezvoltarea irigaţiilor şi susţinerea financiară a micilor fermieri.

Daniel Constantin, noul ministrul al Agriculturii, a venit într-o vizită politică în judeţul Cluj. La sediul PNL, acesta a afirmat că agricultura şi energia sunt priorităţi ale noii guvernări. „Acum se constituie programul naţional de dezvoltare rurală. Una dintre priorităţile noastre este dezvoltarea sistemului de irigaţii ca să nu mai depindem de bunul Dumnezeu. Anul trecut am avut un an bun din punct de vedere agricol, însă anul acesta se anunţă o secetă mare şi nu ştiu cum vom salva culturile. Cultura de rapiţă e compromisă în materie de 90%", a afirmat Daniel Constantin.

Ministrul a mai spus că vor fi luate măsuri pentru sprijinirea micilor ferme şi că investitorii privaţi români sunt mai mult decât bineveniţi să iniţieze afaceri in domeniul agricol. O altă măsură de care ministrul a vorbit că are de gând să o pună în aplicare este împădurirea unor terenuri agricole. Daniel Constantin nu a detaliat modul în care va pune în aplicare modul de dezvoltare al irigaţiilor şi de ajutorare a micilor fermieri. După conferinţa de presă, acesta a vizitat târgul internaţional de agricultură AGRARIA.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite