Mihai Perşa, omul care aduce surâsul de dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A renunţat la profesia pentru care s-a pregătit la şcoală, ca să devină „omul care aduce cafeaua“, cum îl numesc cei peste 150 de clujeni care, în fiecare dimineaţă, savurează băutura matinală din aparatele de cafea pe care le are în grijă.

Mihai a fost selectat, acum patru luni, în urma unui interviu la care au participat 380 de concurenţi, pentru a prelua o afacere cu aparatele de cafea, care a prins, în ultimul timp, avânt şi în Cluj. „Firma de care aparţin aparatele de cafea montate în mai multe blocuri de birouri din Cluj este din Râmnicu Vâlcea. M-au ales pe mine, în ciuda faptului că eram mai tânăr. Am mai lucrat în acest domeniu, aveam experienţă, a contat şi asta la angajare“, arată tânărul.

Electrician auto cu diplomă

Cu toate că pe diploma sa de absolvire a liceului scrie „electrician auto“, Mihai mărturiseşte că nu a profesat nicio clipă în acest domeniu. „Nu că nu mi-ar plăcea această meserie, însă mi-a fost imposibil să găsesc un loc de muncă bun, ca electrician. Aşa am ajuns, în loc de maşini, la cafea“, glumeşte el.

Mihai recunoaşte că, de când a preluat şi dezvoltat afacerea cu aparatele de cafea, a ajuns să bea mai multă cafea. „Acasă nu mai beau cafea deloc. Zilnic, merg să verific aparatele, iar la prima oprire beau vreo două cafele“, mărturiseşte tânărul. „Oamenii au nevoie de o cafea bună, caldă, aromată, dis-de-dimineaţă. Îmi place să le aduc zâmbetul pe buze în fiecare zi. Toţi cei peste 150 de clienţi fideli, ca să le spun aşa, ai aparatelor care mi-au fost date în grijă îmi spun «omul cu cafeaua», şi fac asta cu drag“, adaugă Mihai.

Tânărul spune că se simte legat de Cluj „ca sacul, de petic“. „Nu aş putea trăi altundeva. Am bătut ţara în lung şi-n lat, dar oraş mai frumos ca şi Clujul şi oameni mai calzi, primitori şi sinceri ca şi clujenii n-am aflat“, încheie Mihai.

Ce-i place: Apreciază oamenii corecţi şi sinceri şi-i place să fie înconjurat de prieteni. Se declară un fan înrăit al calculatoarelor, în special al jocurilor de strategie. De câte ori are ocazia, „evadează“ la munte sau la mare. Îi place muzica anilor ’70 şi este un împătimit al maşinilor cu mulţi cai putere.

Ce nu-i place: Evită aglomerţiile şi spune că detestă oamenii inculţi, fără cei şapte ani de acasă. „Mă feresc de cei şmecheri. Cu cât mai simplu, cu atât mai mult îmi inspiră un om încredere“, spune Mihai. Urăşte frigul din timpul iernii şi şoferii iresponsabili din trafic.

Profil
Născut: 21 august 1988, Cluj-Napoca
Studii: Liceu Agricol, Cluj-Napoca
Familie: Necăsătorit

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite