Membru al juriului TIFF: „Este păcat că nu sunt filme româneşti în competiţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criticul de film Mark Adams
Criticul de film Mark Adams

Criticul de film Mark Adams a afirmat că lipsa filmelor româneşti nu poate fi imputată juriului, întrucât acesta nu s-a implicat în procesul de selecţie.

Muzicianul Kjartan Sveinsson, membru al trupei Sigur Rós şi al juriului TIFF, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că juriul nu a văzut încă multe filme din competiţie, dar atmosfera din echipă este bună. „Cei din juriu ne-am întâlnit de abia ieri (luni - n.r.) şi nu am avut timp să vorbim prea mult în cadrul juriului, dar atmosfera e bună, ne placem unii pe alţii, va fi o experienţă plăcută pentru noi să alegem filmele", a spus Sveinsson.
La rândul său, regizorul Samuel Maoz, membru în juriul TIFF, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că alegerea filmelor premiate va fi o chestiune personală. „Acum, cu noile platforme cinematografice şi concepte ale televiziunii, cred că cinema-ul este în pericol. Nu sunt împotriva progresului, dar cinematografia este în pragul unei noi etape, când mă uit la filme eu caut mai puţin poveştile şi mai mult modul în care sunt spuse acestea. Sper să mai lucrez cu actori vii, ca regizor, pe viitor, pentru că totul se tehnologizează", a spus Maoz.

Nu sunt filme româneşti

Criticul de film Mark Adams a afirmat că este păcat că nu sunt filme româneşti în competiţie. „Este păcat că nu sunt filme româneşti în competiţie, noi nu am fost implicaţi în procesul de negociere, nu sunt lucrurile acestea în competenţa noastră. Există regrete că vom lăsa anumite filme pe dinafară. Partea plăcută sunt discuţiile în cadrul juriului, certurile despre filmele preferate", a spus Adams. Actriţa Ana Ularu a adăugat că nu este foarte greu să alegi filmele bune, pentru că acestea rămân în conştiinţa tuturor.
"Am mai participat la cinci, şase jurii, ultima dată la un festival de film de dragoste. Cred că filmele bune rămân în conştiinţa tuturor, pentru că fac apel la un arhetip. Cel mai greu este când sunt foarte multe filme bune, când juriul se scindează şi ne certăm şi negociem, ne implicăm foarte tare pentru un lucru artistic care ne aparţine doar pentru câteva ore. Sper să avem ocazia să ne certăm pe multe filme bune şi justiţie se va face", a spus Ana Ularu.

Cinema-ul românesc trebuie să dea şansa şi altora să se afirme

Un alt membru al juriului, Mike Downey, producător şi CEO al companiei Film and Music Entertainment, a declarat că explicaţia lipsei filmelor româneşti din competiţia TIFF este următoarea: cinema-ul românesc trebuie să dea şansa şi altora să se afirme.
"Filmele nu sunt maşini şi selecţia în festival depinde de calitatea lor şi, să fim serioşi, cinema-ul românesc a fost atât de extraordinar, a avut atâtea momente de glorie, a fost extraordinar, incredibil de bun în ultimii zece ani. Aveţi atâţia regizori şi producători geniali, a venit momentul să daţi şi altcuiva o şansă. Jurizarea este cu două tăişuri, a compara opere de artă una cu alta e un paradox. Secţiunile competitive la Festivalul de la Veneţia sunt un rău necesar, este o treabă murdară jurizarea, dar cineva trebuie să o facă. Noi, ca oameni, suntem o serie de compromisuri, ca viaţa, ca facerea de filme, ca jurizarea. Sunt compromisuri asumate, dreptate cinematografică se va face datorită acestui juriu competent", a promis şi Downey.

Filmele din competiţie

La a unsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care a început, vineri, la Cluj-Napoca, 12 filme de lung metraj se luptă pentru câştigarea Trofeului Transilvania.Cele 12 filme sunt "Lena", regia Christophe Van Rompaey (Olanda-Belgia), "Either Way/ La răscruce", regia Hafsteinn Gunnar Sigurdson (Islanda), "Chapiteau Show", regia Serghei Loban (Rusia), "Clip", regia Maja Milos (Serbia), "Oslo, 31 August", regia Joachim Trier (Norvegia), "The Loneliest Planet/ Planeta însingurată", regia Julia Loktev (SUA - Germania), "The Exchange/ Schimbul", regia Eran Kolirin (Israel - Germania), "Teddy Bear", regia Mads Matthiesen (Danemarca), "Kuma/ A doua soţie", regia Umut Dag (Austria), "Marecages/ Mlaştina", regia Guy Edoin (Canada), "End of the Night/ Sfârşitul nopţii", regia Daisuke Miyazaki (Japonia), "Thursday Till Sunday/ De joi până duminică", regia Dominga Sotomayor (Chile - Olanda).


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite