Medic clujean prins când primea mită de la părinţii unui copil care urma să fie operat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic de la Spitalul Clinic de Copii Cluj este audiat de poliţişti, joi, fiind acuzat că a primit mită de la părinţii unui copil care urma să fie operat, el fiind prins în flagrant.

UPDATE 18.14   Medicul Ioan Dobrescu este cercetat în stare de libertate, afirmă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj susţin că în investigarea medicului se va ţine cont şi de faptul că are antecendente. „Tot ce pot să vă spun este că medicul Ioan Dobrescu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea luare de mită şi în cercetare se va ţine cu siguranţă cont de faptul că acesta a primit anterior o amendă administrativă“, afirmă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Surse din Poliţia Judeţeană Cluj au declarat că medicul Ioan Dobrescu de la Spitalul Clinic de Copii Cluj a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce primea mită de la părinţii unui copil care urma să fie operat la unitatea medicală.
Conform surselor citate, medicul a fost prins în biroul său de la spital când primea 300 de lei de la părinţii unui copil care urma să fie operat.
Dobrescu este audiat de poliţişti.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Sidonia Purdra, a confirmat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că există o anchetă împotriva doctorului Dobrescu, după ce a fost prins în flagrant de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Cluj.
Cercetarea este făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Denunţătoarea: „Vroia 600 de lei doar să opereze zona cotului“

Medicul a fost denuţat de către părinţii unui copil care a căzut de pe tobogan. Aceştia au mers la Poliţie, în momentul în care Ioan Dobrescu le-a cerut o sumă mai mare decât şi-ar fi permis pentru a-l opera pe copil.

„Nu i-am oferit nimic, și de asta ne-a amânat de pe o zi pe alta. Am anunțat poliția, presa. Vroia 600 de lei doar să opereze zona cotului, fiind nevoie de alte două operații. I-am dat doar 500 de lei momentan, dar vroia să facem un calcul după toate aceste operații. Acum am venit cu 300 de lei, semnați de Poliție. Mi-a povestit cum a decurs operația. Apoi, nu mi-a mai cerut banii direct pentru că avea impresia că o să fie filmat. A zis să-i pun în buzunar. Nu a dorit să pună mâna pe ei. Și i-am pus banii în buzunar, după care a intrat în cabinet, și poliția a venit după el. Știu că au mai fost mame care au dat bani pentru operații și pe care le trata cu indiferență. Erau multe mame supărate și necăjite”, a completat femeia care l-a denunțat pe chirurg pentru Transilvania L!VE.

Istoria se repetă

Medicul a fost judecat anul trecut pentru aceeaşi infracţiune, luare de mită. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că medicul poate să-şi continue activitatea, după ce, în 2009, acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua mită. Chirurgul s-a ales cu o simplă amendă administrativă.
Ioan Dobrescu a fost prins în flagrant când condiţiona operaţia unui copil de doi ani, din Floreşti, în anul 2009, de suma de 100 de lire sterline. Chirurgul a fost reţinut atunci pentru 24 de ore şi, ulterior, eliberat. Tribunalul Cluj a decis, atunci, ca medicul să nu fie arestat preventiv.

Amendă administrativă

Condamnarea la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare, dată anul trecut de Tribunalul Cluj, a fost desfiinţată în 2011. Curtea de Apel Cluj l-a sancţionat pe chirurgul şpăgar doar cu 1.000 de lei, reprezentând amendă administrativă.
Joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul procurorilor clujeni. Sentinţa prin care Ioan Dobrescu poate să-şi continue activitatea şi trebuie să plătească doar o amendă administrativă de 1.000 de lei este definitivă.

Citeşte şi

Chirurgul şpăgar Ioan Dobrescu a scăpat doar cu o amendă administrativă

Medicul-şpăgar, la judecată

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite