Meciul România-Belarus din preliminariile Campionatului European s-ar putea disputa pe noul „Cluj Arena“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la noul Stadion Municipal sunt în toi
Lucrările la noul Stadion Municipal sunt în toi

Partida din preliminariile pentru CE 2012, dintre România şi Belarus, care va avea loc în toamna anului viitor, s-ar putea organiza la Cluj, pe noul stadion „Cluj Arena“, în cazul în care preşedintele FRF, Mircea Sandu, va da curs solicitării preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, conform Mediafax

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Judeţean Cluj, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost invitat să viziteze, împreună cu selecţionerul Răzvan Lucescu, lucrările de construcţie a viitoarei arene sportive din municipiul Cluj-Napoca, transmite Mediafax.

"Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, i-a solicitat preşedintelui FRF, Mircea Sandu, să ia în considerare organizarea, în toamna anului viitor, a unui meci al naţionalei României, din cadrul campaniei de calificare pentru Euro 2012. Preşedintele FRF şi-a exprimat disponibilitatea de a organiza pe viitoarea arenă sportivă a judeţului Cluj meciul care se va desfăşura în data de 7 octombrie 2011, între selecţionatele României şi Belarus. Preşedintele CJ Cluj l-a invitat pe Mircea Sandu să viziteze împreună cu antrenorul selecţionatei de fotbal a României, Răzvan Lucescu, lucrările de construire a viitoarei arene sportive a judeţului Cluj", se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor CJ Cluj, în răspunsul transmis, preşedintele FRF a apreciat proiectul judeţului Cluj în ceea ce priveşte construirea viitoarei arene sportive şi a stabilit ca vizita la acest obiectiv să fie organizată la o dată care urmează să fie stabilită.

Stadionul cu 30.500 de locuri pe locul fostei arene "Ion Moina" urmează să fie finalizat în vara anului 2011. Viitorul stadion municipal va fi construit la standardele FIFA şi UEFA.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite