Marius Nicoară şi-a lansat programul de guvernare locală: şosea subterană prin centrul Clujului şi Disneyland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, Marius Nicoară, a prezentat sâmbătă programul de guvernare locală, printre proiecte regăsindu-se crearea a două reţele subterane de artere rutire prin centrul Clujului şi înfiinţarea unui Disneyland lângă oraş.

Marius Nicoară precizează în programul electoral că "în zona centrală propunem crearea a două reţele subterane de artere rutiere cu câte trei benzi, cu intrare dinspre zona Casei de Cultură a Studenţilor, traversarea subterană a Bulevardului Eroilor, cu o ieşire în Piaţa Ştefan cel Mare şi cu ieşirea finală pe Calea Dorobanţilor în zona Bibliotecii Judeţene Octavian Goga".

„Lungimea tronsonului este de 2,5 de km. Traversarea municipiului se va face astfel pe direcţia Vest -Est. Pentru traversarea Est-Vest propunem tronsonul subteran care începe din Bulevardul 21 Dcembrie 1989 - zona Regionalei CFR cu ieşire pe strada Coşbuc şi strada Moţilor, cu o lungime totală de 1,7 km. Costuri estimative sunt de 16 milioane de euro pe kilometru", se arată în programul lui Nicoară.

De asemenea, un alt proiect din programul lui Nicoară este înfiinţarea unui Disneyland lângă Cluj-Napoca. "Atragerea unui investitor privat în vederea înfiinţării unui parc de distracţii tip Disneyland în proximitatea municipiului Cluj-Napoca. Continuarea demersului de realizare a unui Aqua Parc în cartierul Gheorgheni", se arată în programul de guvernare locală.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Cluj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite