„Marele jaf comunist“, la Cinema Victoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Marele jaf comunist“ rulează la Victoria
„Marele jaf comunist“ rulează la Victoria

Cinema Victoria le propune în această săptămână cinefililor un documentar inedit, care încearcă să facă lumină în cazul neobişuitului jaf de la Banca Naţională.

Povestea reală s-a desfăşurat în august 1959, la Bucureşti, când şase foşti membri ai nomenclaturii comuniste şi colaboratori ai Securităţii au furat o maşină a Băncii Naţionale în care se aflau 1,6 milioane de lei. Au fost arestaţi, iar reconstituirea furtului s-a realizat în faţa camerelor de filmat. Ulterior, cei şase au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi. La mai puţin de un an a apărut pe ecranele cinematografelor comuniste filmul „Reconstituirea", perceput ca o ameninţare la adresa regimului prin variatele întrebări pe care le ridica.

După 40 de ani, Alexandru Solomon revine asupra misteriosului jaf, în căutarea răspunsurilor, şi semnează scenariul şi regia documentarului „Marele jaf comunist". Lectura este asigurată de Victor Rebengiuc, iar vocile le aparţin actorilor Mihai Călin, Sandu Mihai Gruia, Ozana Oancea şi Şerban Celea. Producătorii documentarului sunt Tudor Giurgiu şi Serge Lalou, în timp ce scenografia este asigurată de Dana Istrate, imaginea de Constantin Chelba, iar montajul de Sophie Reiter.

Proiecţia va avea loc miercuri, 7 martie, de la ora 20.00, la Cinema Victoria (Bulevardul Eroilor, nr. 51). Preţul unui bilet este de 8 lei (preţ întreg), respectiv 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite