Marele Premiu al Festivalului Blaga pleacă în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul francez Jean- Pierre Simeon a obţinut marele premiu al Festivalului Lucian Blaga, aflat la ediţia a 20-a, constând într-o pictură semnată de Mariana Bojan.

În discursul de mulţumire, Simeon şi-a exprimat surprinderea şi satisfacţia, pentru premiul obţinut. Oaspetele festivalului a ţinut să amintească câteva nume din emigraţia românească de la Paris, care i-au animat lecturile personale. „Lucrările unor scriitori precum Panait Istrati, Eugen Ionesco, Mircea Eliade sunt pentru francezi esenţiale pentru formarea intelectuală”, a afirmat Simeon.

Laureatul este profesor de Litere Moderne la Institutul Universitar din Clermont Ferand. Este implicat în mai multe festivaluri culturale din Franţa, printre care "Primăvara poeţilor", unde este director artistic. Este membru al Comisiei de poezie al Centrului Naţional al Cărţii, critic literar la publicaţia L`Humanite. A obţinut în 1998 premiul Mont Saint Michele pentru întreaga operă, mai multe volume de poezie şi carte.

Simeon a ţinut să-i mulţumească public ziaristului Dinu Flămând, de la Radio France International, prezent la manifestaţie, cel care i-a tradus în limba română o parte din lucrări. Dinu Flămând ne-a declarat că l-a cunoscut pe Simeon de circa 10 ani. „Premiul Blaga este o ocazie de a crea o legătură cu generaţia tânără de scriitori francezi”, ne-a mai spus Dinu Flămând.

Premiul pentru poezie a fost primit de clujeanul Marcel Mureşanu, în vârstă de 72 de ani. Mureşanu este autorul a peste 20 de volume de poezie şi proză şi cadru didactic la Universitatea Babeş- Bolyai.

Festivalul va ajunge pe internet

Manifestarea jubiliară a adus mai multe noutăţi. Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, ne-a declarat că din raţiuni economice, festivalul s-ar putea ţine mai rar, de exemplu doar la doi ani: „Vom încerca să trecem toate materialele despre festival şi pe internet”.

Manifestare de criză

Horea Bădescu, directorul festivalului a afirmat că manifestarea este una de criză şi că s-a promis sprijin financiar din partea autorităţilor locale pentru susţinerea sa. În consecinţă, au fost acordate doar două premii şi diplome de onoare, criticilor şi literaţilor străini prezenţi la manifestare. Mircea Borcilă, fostul director al festivalului ne-a declarat că situaţia este destul de gravă. „Este pericol de dispariţie a festivalului şi a Institutului de studii blagiene, din aceleaşi raţiuni financiare”, ne-a mai spus Borcilă.

În această după-masă de la ora 16.00, la Sediul Uniunii Scriitorilor din Cluj se lansează publicaţiile festivalului, "Meridian 10 Blaga" şi "Caietele de poezie". Este vorba de lucrările de critică literară pe de o parte, ale unor autori români şi străini, iar pe de altă parte de o colecţie de poezii, dedicate festivalului. Printre autori apar Valeriu Anania, Horia Bădescu, Ruxandra Cesereanu, Ion Cristofor, Dinu Flămând, Mihai Mănuţiu, Molnos Lajos, Ion Mureşan, Mircea Muthu, Aurel Rău, Tompa Gabor, Varujan Vosganian.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite