„Maratonul” de înot a adunat 36 de participanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei zile până la evenimentul caritabil „Swimathon” şi-au anunţat participarea 36 de înotători. Ei vor face ture de bazin pe care le „vând” susţinătorilor lor.

Banii strânşi altfel vor fi folosiţi pentru diferite poriecte. De exemplu, balerinul Daniel Szekely şi medicul veterinar Peter Madaras vor înota pentru susţinerea acţiunilor Asociaţiei „Arca lui Noe”, care se ocupă cu protecţia animalelor, în special a celor fără stăpân. Printre participanţi se află şi trei elevi de la şcoala Waldorf, cu vârste între 8 şi 9 ani şi jumătate, care vor înota pentru amenajarea unei săi de gimnastică în şcoala lor.
„Când învăţătoarele noastre ne-au întrebat dacă dorim să înotăm şi să strângem bani pentru a amenaja o sală de gimnastică ne-am gândit că putem să ne implicăm, mai ales că în timpul iernii atât de lungi am simţit lipsa acestui spaţiu“, spun elevii în scrisoarea lor de motivaţie trimisă Fundaţiei Comunitare Cluj, organizatorul evenimentului de strângere de fonduri.

Un alt înotător voluntar este prodecanul Facultăţii de Mecanică, Liviu Vaida. Acesta va înota, alături de fiul său, Alin Vaida, pentru ca mai mulţi copii talentaţi şi cu rezultate şcolare bune să primească burse din partea Fundaţiei Comunitare Cluj. Şi-a anunţat intenţia de a înota pentru Serviciul de Ajutor Maltez şi Radu Morariu, patronul agenţiei de turism Eximtur. Evenimentul dedicat susținerii cauzelor comunității „Swimathon 2010“ va avea loc sâmbătă, 7 august 2010, de la ora 18.00, în bazinul descoperit al Complexului de Natație al UTCN. Turele de bazin costă între unu şi zece lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite