Mărăştiul, mai scump decât Mănăşturul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca sunt în continuare printre cele mai mari din ţară, cu excepţia Capitalei. Cartierul Mărăşti are cele mai scumpe apartamente din oraş, iar Mănăşturul cele mai ieftine, au susţinut astăzi, la Cluj, analiştii de la imobiliare.ro, care au prezentat o analiză efectuată pe cartierele Mărăşti, Mănăştur şi Gheorgheni.

Apartamentele din Cluj-Napoca, atât cele vechi cât şi cele noi, au înregistrat scăderi mai mici comparativ cu cele din alte oraşe mari din ţară. Astfel, în mai 2010, preţul mediu pe metru pătrat pentru un apartament în Cluj-Napoca era de 1.017 euro/mp, iar în mai 2011, preţul a ajuns la 990 euro/mp, înregistrând o scădere de 2,7%. În Bucureşti, faţă de 2010, când metrul pătrat era de 1.302 de euro, anul acesta preţul a coborât la 1.189 de euro, în scădere cu 8,7%.  

Mănăştur, cel mai ieftin cartier

Potrivit lui Adrian Erimescu, general manager la imobiliare.ro, oferta cea mai ieftină este în Mănăştur. Tot aici se găsesc şi cele mai multe apartamente scoase la vânzare din Cluj-Napoca, în total 230 de oferte. Pe următoarele două locuri se situează cartierele Gheorgheni şi Mărăşti, ambele cu câte 122 de oferte. Garsonierele din Mănăştur sunt cu peste 20% mai ieftine decât cele din Mărăşti, respectiv cu 10% mai ieftine decât cele din Gheorgheni. Un apartament cu o cameră costă în Mănăştur 29.000 de euro, în Gheorgheni 32.000 de euro, iar în Mărăşti 37.000 de euro.

49.000 de euro, un apartament cu două camere

Deşi au preţuri mai mari, apartamentele vechi s-au devalorizat cu 4,3%,  mai mult decât cele noi, cu 0,2%. Pe segmentul apartamentelor vechi, garsonierele au înregistrat o creştere uşoară de preţ. Un apartament cu două camere poate fi cumpărat în Mănăştur şi Gheorgheni contra sumei de 49.000 de euro, în timp ce în Mărăşti, un apartament similar costă 52.000 de euro. În 2010, un apartament cu două camere din Mănăştur costa 50.000 de euro, unul din Gheorgheni 54.500 de euro, iar unul din Mărăşti 58.000 de euro.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite