Mandorlini: „Nu putem risca nimic la Severin. Trebuie să câştigăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj va debuta în noua ediţie de campionat, la Severin, împotriva Universităţii Craiova, echipă pe care a învins-o în sezonul trecut după un meci în care a reuşit să revină de la 0-2 la pauză. Mandorlini îşi doreşte ca echipa sa să nu mai rişte atât de această dată

Craiova este un club mare, o echipă foarte bună, cu o istorie în spate. Nu ne e frică de meci, noi suntem campionii şi abordăm fiecare meci la victorie. Chiar dacă ei nu au avut un sezon strălucit, de data aceasta va fi altfel, am văzut pe pielea noastră ce pot ei. E normal ca şi ei să-şi dorească victoria, dar noi trebuie să facem tot posibilul să câştigăm.

Nu putem risca, trebuie să facem o partidă excelentă încă de la început. Nu am recuperat energia fizică şi psihică pierdută în meciul din supercupă. În cantonament nu ne-am prergătit pentru meciuri de 120 de minute şi va fi greu să fim în formă maximă cu Craiova“, a spus tehnicianul.

Partida dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj se va disputa mâine, începând cu ora 18.00, pe stadionul din Drobeta Turnu Severin.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite