Mandorlini: „Decisiv nu este niciun meci, poate doar moartea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini, susţine că nu a primit un ultimatum din partea conducerii şi nu consideră că vreunul dintre meciuri ar fi decisiv pentru viitorul său

Mandorlini nu se teme că va fi demis în cazul unui alt rezultat decât victoria la Mediaş şi spune că nimeni nu i-a cerut nimic în legătură cu acest lucru. „A zis domnul Paszkany că vrea să-l vadă în teren pe Dică? Eu n-am auzit nimic despre asta. Poate a vorbit patronul cu dumnevoastră, dar cu mine în niciun caz. Decisivă nu este nicio partidă, în perspectiva antrenorului poate doar moartea este. Mediaşul a primit foarte puţine goluri şi vom avea parte de un meci greu, pe un teren dificil", a spus antrenorul.

De asemenea, acesta a vorbit despre suspendarea lui Deac, care a primit trei etape: „Mă bucur că a fost suspendat. Este o măsură corectă, dar mi se pare absurd ca cei de la Dinamo să ceară suspendarea lui Kone, atâta timp cât a fost o fază de joc obişnuit. Acel memoriu nu trebuia depus, cei care consideră că a fost ceva intenţionat la acea fază, nu se pricep la fotbal“, a declarat acesta.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite