Malul Someşului, cu locuri de promenadă şi amfiteatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii la Arhitectură au conceput mai multe pasarele peste Someş
Studenţii la Arhitectură au conceput mai multe pasarele peste Someş

23 de studenţi la Arhitectură şi Urbanism au realizat un proiect de reabilitare şi reconsiderare a malurilor Someşului Mic, de la Podul Elisabeta şi până la Parcul Feroviarilor.

Mai multe zone de promenadă, verdeaţă, pontoane, bănci şi pasarele care să facă legătura între cele două maluri ale Someşului Mic, în mai multe puncte din oraş. Acestea sunt doar câteva dintre propunerile studenţilor de la Arhitectură făcute astăzi Primăriei. Ideea de la care au pornit studenţii a fost aceea de a integra râul care traversează oraşul şi pe malul căruia s-a dezvoltat, în viaţa urbană. „Ne-am gândit să favorizăm traseele pietonale, în defavoarea locurilor de parcare”, a spus Diana Stanca, studentă în anul V – care a participat la realizarea proiectului.

Pasarele pentru Someş

Pentru realizarea unui circuit pietonal, studenţii, viitori arhitecţi şi proiectanţi, s-au gândit la realizarea unor pasarele care să facă legătura dintre cele două maluri. De exemplu, o astfel de pasarelă pentru pietoni ar urma să fie făcută în dreptul curţii actualei Case Tranzit, care funcţionează în fosta Sinagogă de pe strada Bariţiu. Astfel de pasarele ar putea să fie realizate în mai multe locuri pe cursul râului. „Legarea malurilor duce la realizarea unui traseu pienonal continuu”, a spus Andrei Lăpuşan, un alt student care a lucrat la proiect.

Şi iluminatul public pe malul Someşului va trebui refăcut, atât pentru ca spaţiile respective să poată fi folosite şi pe timpul nopţii, dar mai ales pentru siguranţa cetăţenilor care vor circula pe acolo. Studenţii şi-au imaginat şi trepte care coboară până la rău, dar şi pontoane, pentru cei care doresc o plimbare cu barca sau pentru pescuit.

Amfiteatru lângă podul Horea

Unul dintre spaţiile de pe malul Someşului care este, deja zonă de agrement, ar putea deveni, cu o investiţie minimă, amfiteatru pentru diferite manifestări. Este vorba despre bucata de pământ aflată mai jos de nivelul străzii Dragalina, de lângă podul Horea. Acum acolo există o zonă de verdeaţă şi mai multe bănci. Studenţii au propus amplasarea unor gradene care ar forma un fel de amfiteatru. „Aceasta este una dintre soluţiile cel mai uşor de pus în practică, dintre propuenrile studenţilor. Trebuie doar să finalizăm licitaţia pentru achiziţionarea de bănci şi să rezolvăm problema iluminatului”, a declarat viceprimarul Radu Moisin. Restul proiectului va rămâne la stadiul de propunere până când se vor găsi surse de finanţare, au precizat reprezentanţii Primăriei.

Promenadă pe foste locuri de parcare

Proiectul studenţilor mai prevede şi desfiinţarea unor locuri de parcare, care vor face loc spaţiilor de agrement. „Nu va fi o problemă, pentru că, oricum, în momentul în care vom termina parkingul din Mihai Viteazu, potrivit contractului, va trebui să desfiinţăm toate parcările cu plată de pe o rază de 200 de metri, astfel maşinile vor fi direcţionate către această nou parcare”, a mai declarat viceprimarul Moisin.

„Someş Riverside Cluj-Napoca”

Proiectul a fost rezultatul workshop-ului „Someş Riverside Cluj-Napoca”, organizat prin programul European School of Urbanism and Architecture Leonardo Da Vinci. Evenimentul a fost organizat de Planwerk şi de BHCT Centre Bonţida.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite