Lumina care înlocuieşte clopoţelul la Liceul pentru Deficienţe de Auz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Maria Oprea din Satu Mare, de 7 ani,  a desenat alături de mama sa în prima zi de şcoală
Andreea Maria Oprea din Satu Mare, de 7 ani, a desenat alături de mama sa în prima zi de şcoală

Clopoţelul a sunat şi pentru elevii cu deficienţe de auz, însă ei şi-au dat seama de aceasta doar pentru că s-a aprins lumina pe coridoare. La Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj-Napoca învaţă 251 de copii din 17 judeţe ale ţării. În acest an şcolar, în judeţul Cluj, reîncep cursurile peste 94.000 de elevi.

Copii şi părinţi, veniţi din toată ţara, au participat ieri la festivitatea de început de an de la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj-Napoca. Invitaţi speciali au fost fotbaliştii Gabriel Boştină, căpitanul Universităţii Cluj, şi Elias Bazzi care au povestit despre prima lor zi de şcoală. „Şi noi suntem bucuroşi când ştim că putem face fericiţi pe cineva. Cu greu mă gândesc la momentul în care am venit la şcoală, pentru că nu era o plăcere pentru mine, eu eram cu fotbalul. Îmi aduc aminte de faptul că la şcoală mi-am făcut prieteni, de momentele frumoase, dar atât", mărturiseşte Boştină.

Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional, iar întreaga festivitate, inclusiv slujba religioasă, a fost „tradusă" prin semne de unul dintre cei doi preoţi. „La noi învaţă elevi din 17 judeţe ale ţării, predominat din Transilvania. O să încercăm să le asigurăm tot ce au nevoie şi să compensăm lipsa părinţilor", a afirmă directoarea liceului, Zoe Piontchevici.

Aceasta mai spune că, deşi e o şcoală specială, multe lucruri se desfăşoară ca în învăţământul de masă: se fac aceleaşi materii şi se sună clopoţelul. „Copiii nu-l aud, dar îşi dau seama că el sună pentru că se aprinde lumina pe coridoare. Pe lângă disciplinele care se fac la şcoală, elevii fac ore de terapie compensatorie şi de activităţi ludice care îi ajută să comunice şi să se integreze în comunitate", adaugă directoarea.

Din Satu Mare în Cluj

Ramona Oprea, o mamă de 28 de ani, economist de profesie, a venit din Satu Mare la acest liceu din Cluj-Napoca unde şi-a înscris fetiţa în clasa I, Andreea Maria. Ea spune că s-a resemnat foarte greu că fiica ei are nevoi speciale şi ulterior s-a mutat la Cluj pentru a-i asigura micuţei de 7 ani o educaţie potrivită.

„A fost la o grădiniţă normală, am înscris-o chiar şi la o şcoală normală, dar ne-am răzgândit ulterior şi am ales acest liceu deoarece ne-au plăcut condiţiile. În Satu Mare nu s-a mai făcut o clasă I fiindcă nu erau suficienţi copii", spune Ramona Oprea. Ea speră ca fiica sa să se integreze în colectivitate mai ales că în ultimele zile îi arăta mereu ghiozdanul, semn că vroia să meargă la şcoală.

În judeţul Cluj au început şcoala peste 94.000 de elevi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite