Liniuţe cu automodele în incinta Iulius Mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de automodelism vor organiza mâine şi duminică primul campionat de drift pentru radiocomandate din România. Derapaje controlate, bolizi în miniatură şi hostesse frumoase vor fi ingredientele unui show de zile mari în centrul comercial din Gheorgheni

În cadrul competiţiei sunt aşteptaţi peste 30 de participanţi din toată ţară. Evenimentul va debuta mâine, începând cu ora 14.00, pe pista amenajată în jurul fântânelor arteziene din Iulius Mall, cu manşele de calificare, antrenamente, dar şi câteva demonstraţii cu automodele sau aeromodele.  „Dorim să promovăm hobbyul nostru şi să educăm publicul. În perioada asta nefastă, trebuie să mai scapi de stres”, a declarat Andrei Suciu, unul din organizatori.

Premii mari într-un sport nepromovat

Potrivit lui Suciu, pentru prima dată în istoria automodelismului din ultimii 20 de ani, acest sport a reuşit să atragă companii de mare notorietatea în vederea sponsorizării unui asemenea eveniment. „E prima competiţie din ultimii ani, unde premiile sunt mari, depăşesc 3.000 de euro“, a completat Suciu. Duminică, între orele 14.00 – 19.00, va avea loc finala, când se vor întrece cei mai performanţi drifteri de radiocomandate din oraşe precum Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş, Braşov, Iaşi etc.  Concursul va debuta în oraşul de pe Someş, însă organizatorii sunt hotărâţi să organizeze în lunile următoare etape ale campionatului în Oradea sau Braşov.

Hostesse pentru maşinuţe

În timpul desfăşurării concursului atmosfera va fi animată un hostesse care vor încerca să pună în evidenţele maşinuţelor sportivilor, un DJ, iar un MC va comenta concursul. Evenimentul nu va începe, însă, fără un „body contest”, unde concurenţii vor încerca să demonstreze că au în dotare cea mai frumoasă maşinuţă. „Exteriorul contează foarte mult. Cu asta te lauzi prima dată”, a spus Istvan Gyurka, un automodelist clujean. Pista are 40 de mp, iar jurizarea va fi realizată de piloţi ai Napoca Rally Academy, Vlad Cosma şi Dany Ungur. „Vrem să testăm şi abilităţile sportivilor de a-şi seta maşina în funcţie de suprafaţa de concurs”, a conchis Andrei Suciu.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite