Liftul ucigaş: Un muncitor clujean, la un pas de a-şi pierde viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 53 de ani din Cluj-Napoca a fost cât pe ce să fie decapitat de un lift aflat la un etaj superior. Muncitorul efectua lucrări de reparaţii la liftul din blocul 11 de pe Aleea Detunata din cartierul Gheorgheni.

Bărbatul accidentat, prins cu capul şi un umăr între lift şi casa liftului, a fost găsit, în această dimineaţă, de mai mulţi locatari din blocul 11 de pe Aleea Detunata, care au chemat de urgenţă o ambulanţă. „Am auzit zgomote şi am intrat în casa scării să văd ce s-a întâmplat. Omului nu i se vedea capul, doar corpul, cum zăcea pe burtă. A venit repede ambulanţa. Putea să şi moară", a declarat vânzătoarea de la magazinul care funcţionează la parterul blocului.


image

La faţa locului au sosit un echipaj al Ambulanţei, precum şi unul de poliţişti din cadrul IPJ Cluj. Muncitorul a fost transportat de urgenţă la spital, cu fractură craniană. Din fericire, omul a scăpat cu viaţă. Din primele cercetări, se pare că liftul, aflat la un etaj superior, a căzut brusc, cedându-i sistemul de frânare. Bărbatul nu a avut timp să se ferească de lovitura care-i putea fi fatală.

Reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj vor stabili dacă muncitorul a respectat normele de protecţie şi dacă firma la care acesta este angajat se face în vreun fel vinovată pentru nefericitul incident.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite