Legendele Clujului (V): Sătul de Mitică, Caragiale a vrut să se mute la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un parc din centrul Clujului poartă astăzi numele I.L. Cragiale. Aici se află şi un bust al dramaturgului.
Un parc din centrul Clujului poartă astăzi numele I.L. Cragiale. Aici se află şi un bust al dramaturgului.

„Adevărul de Seară“ încheie serialul „Legendele Clujului” cu povestea tentativei marelui dramaturg de a se stabili în oraşul de sub Feleac. Dorind să scape de Capitală, în 1903, Caragiale a vizitat Braşovul, Sibiul şi Clujul înainte de a se muta în Berlin. Se spune că era aproape decis să rămână la Cluj.

În 3 septembrie 1903, cel mai mare scriitor român al momentului, Ion Luca Caragiale, a sosit pe neaşteptate la Cluj. „Era vorba, în secret, de o vizită de tatonare, ce venea să desăvârşească tentativele sale, începute încă din 1891, de a se stabili în Ardeal, ca într-un râvnit exil voluntar“, povesteşte eseistul şi istoricul Ion Vartic, în cartea „Clujul din cuvinte“. Caragiale a revenit, iarăşi, în 18 martie 1904. „Ca o subtilă coincidenţă, această a doua vizită a sa corespunde tocmai cu perioada în care primăria oraşului face preparativele de începere a construirii Teatrului Naţional“, continuă istoricul.

Între Braşov, Sibiu şi Cluj, a ales… Berlin

Ce căuta Caragiale în Cluj, în această margine de imperiu? Potrivit lui Vartic, el căuta un loc care să nu-i amintească de Bucureşti, „micul Paris“ şi nici de Mitică, „micul parizian“. („Mitică este bucureşteanul par excellence”, spunea autorul - n.r.). Caragiale căuta un loc cât mai „nefamiliar“. De aceea, spune Vartic, el a vizitat pe rând Sibiul, Braşovul, Clujul, decizându-se, însă, ofensiv şi radical, pentru… Berlin.

Caragiale luase legătura cu câţiva cunoscuţi de la publicaţia clujeană „Răvaşul“. Astfel, redactorii revistei au sărit ca arşi când au auzit vestea potrivit căreia clasicul s-ar putea muta la Cluj. Au încercat în diferite feluri să-i pregătească terenul aici şi erau aproape siguri că dramaturgul va sosi.
În 1905, Caragiale s-a mutat, însă, la Berlin. „În zadar au întors lucrurile pe toate părţile redactorii «Răvaşului», în zadar şi-au scormonit minţile să afle căi de înlesnire a mutării lui Caragiale la Cluj. Încă nu de ei depindea mersul vremii. În 1905, la 14 martie, Caragiale s-a stabilit definitiv la Berlin. Şi el, şi clujenii au ratat o şansă istorică“, precizează Irina Petraş în cartea „Clujul în legende“.

Doar că povestea mutării clasicului la Cluj nu e o legendă, ci o întâmplare reală. „Strict autentic. Se ştie inclusiv din corespondenţa lui că marele dramaturg şi prozator vroia să se aşeze pe Someş, la Cluj, şi chiar să editeze aici publicaţia «Moftul roman». De mirare că nu a editat-o încă nimeni, deşi nu ducem lipsă de moftangii“, povesteşte istoricul Ovidiu Pecican.

VEZI ŞI CELELALTE LEGENDE CARE AU ŞOCAT CAPITALA ARDEALULUI!

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite