Cluj: „Lămpile de pe Eroilor arată ca nişte spânzurători”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: „Lămpile de pe Eroilor arată ca nişte spânzurători”
Cluj: „Lămpile de pe Eroilor arată ca nişte spânzurători”

În fiecare dimineaţă, pe cluj.adevarul.ro va fi postat un „top” al celor mai frumoase şi mai urâte trei lucruri din oraş, aşa cum sunt ele văzute de persoana al cărei portret îl veţi putea lectura în aceeaşi zi, în „Adevărul de Seară”, ediţia de Cluj-Napoca.

Muzicianul Adrian Corojan este dirijorul unuia dintre ansamblurile corale clujene cu cea mai mare tradiţie, apreciat la nivel internaţional. El a iniţiat la Cluj şi singurul eveniment coral ecumenic din lume.

Clujul frumos: „Cel mai mult îmi place în Cluj Biserica Calvaria din Mănăştur, pentru că acolo a fost în evul mediu un puternic focar de cultură.

Sunt de părere că aceasta ar trebui mult mai bine promovată de către autorităţi. Îmi place de asemenea, că se păstrează, din fericire încă, mult din oraşul vechi, dar şi spiritul de toleranţă al clujenilor, care a fost ştirbit doar de conjuncturi politice”, a declarat Adrian Corojan.

Clujul urât: „Nu-mi place deloc faptul că nu există un sistem unitar de a pune în evidenţă o clădire sau un loc celebru. Nu se promovează corect anumite personalităţi ale Clujului. Nu sunt de acord cu nicio plăcuţă pusă ostentativ pe vreo operă de artă, de pildă, uitaţi-vă cum arată, în acest sens, statuia lui Matei Corvin.

N-au de cât să amplasase un punct de informare turistică, dar nu să pună asemenea informaţii pe grupul statuar. Ceea ce mi se pare iar de-a dreptul hidos este b-dul Eroilor, i-au pus nişte structuri desprinse parcă din Star Trek. De pildă, lămpile de pe Eroilor arată ca nişte spânzurători”, a explicat muzicianul.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite