Cluj: LIVE TEXT CFR Cluj-Unirea Urziceni 2-0

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: LIVE TEXT CFR Cluj-Unirea Urziceni 2-0
Cluj: LIVE TEXT CFR Cluj-Unirea Urziceni 2-0

Campioanele ultimelor două ediţii din Liga I, CFR Cluj şi Unirea Urziceni, s-au întâlnit în chiar prima etapă a noului campionat. Clujenii s-au impus cu 2-0, graţie golurilor lui Sixto Peralta şi Sebastian Dubarbier. CFR se impune la capătul unui joc pe care l-a dominat fără probleme. Singurele momente în care campionii au contat au fost în repriza secundă, dar Pădureţu a anulat orice şansă a echipei sale, ratând un penalty.

Blestemul Unirii Urziceni în faţa clujenilor de la CFR continuă. Unirea nu a câştigat niciuna dintre cele nouă întâlniri, 7 în campionat, una în Cupa României şi una în Supercupa României. CFR are un palmares de 4 victorii în campionat, trei partide încheindu-se la egalitate. În Cupa României, CFR a învins Unirea cu 2-1 în finala din 2008, iar în Supercupa din 2009 clujenii s-au impus la penalty-uri, după ce scorul la finalul timpului regulamentar fusese 1-1.

Final. CFR se impune la capătul unui joc pe care l-a dominat fără probleme. Singurele momente în care campionii au contat au fost în repriza secundă, dar Pădureţu a anulat orice şansă a echipei sale, ratând un penalty.

Min. 90:
Se arată trei minute de prelungire.

Min. 87:
Ruiz intră în locul lui Kone.

Min. 85:
Pădureţu şutează în bară.

Min. 84:
Rusescu şutează de la 25 de metri, dar Nuno Claro prinde.

Min. 82.
Brandan înlocuit de Onofraş. LEao îl înlocuieşte pe Peralta.

Min. 81:
Nuno Claro apără lovitura de pedeapsă executată de Pădureţu.

Min. 80.
Penalty pentru Unirea, după un fault al lui Alcantara la Rusescu.

Min. 78:
Apostol este înlocuit de Paraschiv.

Min. 78:
CFR rămâne în zece jucători, după eliminarea lui Dani.

Min. 74:
Schimbare la CFR. Iese Mara şi intră Trică.

Min. 73:
Dubarbier iroseşte un contraatac cu o pasă greşită.

Min. 71:
Cartonaş galben Pădureţu.

Min. 68:
Şut Dani peste poartă.

Min. 63: Schimbare la Unirea. Pădureţu l-a înlocuit pe Bilaşco.

Min. 60:
Cartonaş roşu Ricardo Gomes.

Min. 58:
Cartonaş galben Alcantara.

Min. 57:
Cartonaş galben Brandan.

Min. 55: GOOOOOL CFR CLUJ.
Dubarbier măreşte diferenţa, cu un şut plasat din mijlocul careului mic.

Min. 53:
Contraatac rapid al CFR-ului, finalizat de Kone cu o lovitură de cap pe lângă poartă.

Min. 51:
Cartonaş galben Culio.

Min. 49:
Peralta îl lansează pe Debarbier, dar şutul acestuia trece paralel cu poarta.

Min. 47.
Prima ocazie a oaspeţilor: Rusescu rămâne singur la marginea careului şi şutează slab, pe lângă.

Min 46:
Culio trage de la marginea careului, dar mingea trece pe lângă poartă.

Start al reprizei secunde.
Nicio schimbare în cele două formaţii.

Finalul primei reprize.
CFR Cluj a fost echipa mai activă în prima parte a jocului, în vreme ce Unirea s-a mulţumit doar să contraatace. Dominarea clujeană a fost concretizată cu trei minute înainte de pauză, când Peralta a suprins defensiva oaspeţilor şi a deschis scorul cu o lovitură de cap bine plasată, după o centrare a lui Mara.

Min. 45.
Mara şutează slab de la marginea careului.

Min. 42. GOOOL CFR CLUJ.
Peralta, nemarcat în careul mic, reia cu capul, în colţul lung, o centrare a lui Mara

Min. 41:
Cartonaş galben pentru Dani, pentru un fault la centrul terenului.

Min. 40:
Galamaz luftează la marginea careului, dar jocul este oprit pentru un fault al lui Kone asupra căpitanului Unirii.

Min. 39:
Ricardo Gomes primeşte şi el cartonaş galben, după un fault grosolan asupra lui Dani.

Min. 35:
Bilaşco este avertizat după o intrare dură asupra lui Cadu.

Min. 35:
Tony şutează de la peste 30 de metri, iar mingea trece puţin pe lângă poarta apărată de Grigore.

Min. 32:
Culio centrează excelent din lovitură liberă, iar Alcantara trece milimetric pe sub minge.

Min. 30:
Clujeanul Mara primeşte cartonaş galben după un fault comis la mijlocul terenului.

Min. 26:
Frunză şutează şi Nuno Claro prinde. Doi jucători sunt accidentaţi, clujeanul Culio şi ialomiţeanul Bilaşco. Echipele medicale intră pe teren. Ambii îşi revin.

Min. 23:
Şut de la 30 de metri al lui Culio, respins în corner.

Min. 21:
Cadu şutează puternic, dar pe centrul porţii, iar Grigore respinge în corner. După executarea loviturii de colţ, Alcantara este aproape de a relua în poartă.

Min. 20:
Dubarbier pătrunde spre careul advers şi este faultat la 20 de metri de poarta lui Grigore. Lovitură liberă pentru CFR.

Min. 13:
Acţiune rapidă de atac a CFR-ului, încheiată de Kone cu un şut violent peste poartă.

Min. 12:
Culio cade în careu în duel cu Brandan, dar arbitrul nu acordă penalty, aşa cum cer clujenii.

Min. 11:
Frunză trimite din lovitură liberă direct în braţele lui Nuno Claro.

Min. 8:
După un luft al lui Tony, mingea ajunge la Bilaşco, dar acesta nu reuşeşte să o controleze în careu

Min. 6:
Rusescu este angajat de Frunză, dar primul ajunge la minge portarul Nuno Claro

Min. 5:
Dubarbier încearcă o lansare pentru Mara, dar pasează greşit. Unirea pare debusolată în debutul jocului.

Min. 1:
După 18 secunde de joc, CFR ajunge în careul advers, dar Mara comite fault în atac.

Arbitrul Marius Avram fluieră startul meciului.


CFR Cluj:
Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin -  Dani - Mara, Culio, Peralta, Dubarbier - Y. Kone. Antrenor: Antonio Conceicao.

Unirea Urziceni: Grigore - Maftei, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu - Frunză, Apostol, Gomes, Brandan - Rusescu, Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.

Ora 20.25:
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a fost huiduit copios de fanii clujeni în momentul prezentării celor două formaţii. De acelaşai tratament are parte şi Mihai Stoica, managerul Unirii. Acesta le-a răspuns fanilor clujeni cu aplauze.

Ora 20.22:
Campionii au părăsit şi ei gazonul. Cei peste 10.000 de spectatori aşteaptă revenirea echipelor pe teren.

Ora 20.20: Jucătorii CFR-ului s-au retras la vestiare pentru a primi ultimele indicaţii de la staff-ul tehnic. Oaspeţii continuă încălzirea, sub comanda secunzilor lui Dan Petrescu.

Ora 20.10: Cu 20 de minute înainte de startul meciului, în tribunele stadionului "Dr. Constantin Rădulescu" sunt peste 5.000 de fani. Până acum, niciun suporter al oaspeţilor nu este la stadion.

Ora 20.00:
Ultimul jucător clujean care a ieşit la încălzire este Eugen Trică. Olteanul a fost întâmpinat cu urale la revenirea sa pe terenul din Cluj.

Ora 19.56:
Campionii de la Unirea sunt întâmpinaţi cu ostilitate în momentul intrării pe gazon.

Ora 19.55:
Fotbaliştii CFR-ului au ieşit la încălzire în uralele celor aproximativ 2.000 de spectatori prezenţi în tribune.

Ora 19: 45:
Portarul CFR-ului, portughezul Nuno Claro, şi-a început încălzirea, la fel şi omologul său din poarta Unirii, Cătălin Grigore. 

Ora 19.36:
Pe arena clujeană sunt foarte puţini spectatori. Jucătorii celor două formaţii au inspectat gazonul şi s-au retras la vestiare.

Meciul de pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" va începe la ora 20.30. Arbitrul partidei va fi bucureşteanul Marius Avram, care va fi asistat de Adrian Vidan (Bucureşti) şi Octavian Şovre (Oradea). Rezervă este Ionel Ivan, din Brăila, iar observatori Mircea Neşu (Oradea) şi Alexandru Boc (Bucureşti).

Cele două formaţii s-au aflat faţă în faţă în urmă cu şase zile, în Supercupa României. Câştig de cauză au avut clujenii, care s-au impus la penalty-uri, cu 4-3. Meciul nu a rămas fără urmări.

CFR nu se va putea baza azi pe Ciprian Deac, eliminat duminica trecută pentru cumul de cartonaşe galbene, în vreme ce Unirea va fi condusă din tribune de Dan Petrescu, după ce tehnicianul a fost eliminat în finalul primei reprize a Supercupei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite