PORTRET Kiss Budai Tibor, bucătarul suedez din inima Ardealului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre specialităţile maestrului bucătar se numără ciolanul afumat/ Foto Vakarcs Lorand
Printre specialităţile maestrului bucătar se numără ciolanul afumat/ Foto Vakarcs Lorand

În bucătărie, la fel ca în viaţă, Kiss Budai Tibor se condideră un transilvănean, cu multe interferenţe culturale. Clujeanul găteşte la fel de bine cartofi suedezi, gulaş săsesc, ciorbă cu borş ori fasole frecată.

Aventura culinară a lui Tibi, cum îi spun prietenii, a început în tinereţe, când îşi încerca zilnic talentul în bucătărie. Totuşi, a fost inspirat de nişte rude îndepărtate, care au gătit la Palatul Banffy, cu mulţi ani în urmă. Veşnic în căutarea gustului desăvârşit al mâncării, Kiss Budai Tibor a fost un rebel atât în bucătărie, cât şi în viaţă. Pentru o “reţetă” perfectă, maghiarul din Cluj mai avea nevoie de puţină rigoare, lecţie pe care a luat-o în Suedia, unde a trăit zece ani.

Cetăţean suedez

În 1984, la vârsta de 30 de ani, Kiss Budai Tibor a ajuns în Suedia doar cu o cămaşă pe el, întrucât bagajul modest pe care-l avea îi fusese furat în Germania. A fost cel mai mare şoc din viaţa lui. “Ajunsesem într-o ţară unde mi-am dat seama că lumea în care trăisem până atunci era o minciună. România de atunci nu avea nimic ancorat în realitate, lucru pe care nu-l iert în viaţa mea comunismului, era o lume coruptă până la cele mai banale lucruri”, spune bucătarul.

I-au dat lacrimile când a trecut pe lângă un complex sportiv, cu şapte terenuri de fotbal, ce aveau gazonul verde perfect îngrijit. “Aş fi dat orice să am şi în România aşa ceva. Obişnuiam să joc fotbal, cu prietenii. Când am văzut că în Suedia nu se înghesuia nimeni pe terenul de fotbal, mi-au dat lacrimile”, îşi aminteşte Kiss Budai Tibor.

A început într-o brutărie

Primul loc de muncă a fost într-o brutărie, unde a început să înveţe să coacă pâinea într-o noapte geroasă, după miezul nopţii. Apoi, timp de şase luni, după ce a reuşit să stăpânească limba suedeză, a predat geografie şi istorie la o şcoală populară, iar o bună perioadă de timp a fost interpret pentru medici şi avocaţi. În scurt timp, însă, clujeanul s-a întors la marea lui iubire, bucătăria, iar după trei ani şi trei luni de când ajunsese în Suedia a reuşit să-şi deschidă propriul restaurant.

Iubitor al şpriţului

După aventura suedeză, Kiss Budai Tibor s-a întors în România,cu cetăţenia suedeză în buzunar, unde a înfiinţat a treia firmă privată cu capital română-austro-suedez. “Eu eram partea suedeză”, spune acesta zâmbind. În 1992, a atins permormanţa de a se situa pe locul 74 în topul naţional al celor mai profitabile societăţi. Despre întoarcerea în ţară, clujeanul spune că a fost cea mai bună alegere: “România de azi e mult mai frumoasă decât în ziare”.


Anul trecut, clujeanul a deschis Spritz Café, singurul local din Cluj-Napoca unde se poate servi şpriţ la halbă, cu 3,9 lei. De-a lungul timpului, a deţinut mai multe restaurante şi localuri în Cluj, printre care Escorial, dar şi în Bucureşti, unde la un moment dat a administrat Casinoul Victoria.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI


Adevărul: Care este secretul gustului mâncărurilor pe care le gătiţi?
K-B. T. :otul stă în condimente. Şi azi aduc condimente din Suedia şi sunt foarte atent ce folosesc. De asemenea, încerc să fac mâncăruri personalizate.
Adevărul: Aveţi un bucătar preferat?
K-B. T. : Sunt foarte mulţi. De exemplu, îmi place Jamie Oliver, deoarece a simţit că vine era nouă. Europa unită a adus cu ea o noutate şi în bucătărie. În anii  ’80, bucătăria suedeză era săracă, astăzi însă bucătarii suedezi câştigă toate competiţiile, deoarece au preluat şi unit toate şcolile de bucătărie europeană.

CE-I PLACE
Pe lângă pasiunea pentru gătit, Kiss Budai Tibor este interesat de producţia cinematografică. Clujeanul a fost co-producătorul peliculei “Bahrtalo!” (Hai noroc!), film ce a avut mare succes la public după lansare. De asemenea, clujeanul doreşte să se implice în restaurarea filmului transilvănean.

CE NU-I PLACE
Că în România nu se promovează gătitul. “Ar trebui ca posturile TV să difuzeze, dimineaţa, câteva reţete, care să te inspire ce să găteşti peste zi. Reţeta e un fir de conduită, o sursă de inspiraţie”, spune clujeanul, care a organizat prima ediţie a Campionatului de Gătit, de la Gilău.

PROFIL
Născut: 2 iunie 1954, Cluj-Napoca
Studii: Liceul de Matematică
Familie: Divorţat, un băiat de 19 ani


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite