Cluj: Jefuitorii pistolari mănăştureni rămân liberi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Jefuitorii pistolari mănăştureni rămân liberi
Cluj: Jefuitorii pistolari mănăştureni rămân liberi

Suspecţii din atacul asupra Băncii Transilvania condamnaţi cu suspendare pentru un jaf anterior

Tribunalul Cluj a respins în această dimineaţă apelul procurorilor la sentinţa Judecătoriei, condamnându-i pe clujenii Cucuruzan Ionel 22 ani şi studentul Miclăuş Ovidiu 21 ani la 4 ani respectiv 3 ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru tâlhărie.

Cei doi au atacat în cursul anului 2007 un număr de şase magazine alimentare, din Cartierul Mănăştur, într-o manieră identică. Ei acţionau seara, la ora închiderii, când intrau cu cagule, solicitând casierei banii, sub ameninţarea pistolului.

La una din descinderi au şi utilizat arma, care din fericire s-a descărcat în aer. La altă descindere au lovit cu brutalitate pe una din vânzătoare.

După descindere îşi împărţeau prada cu un minor care-i ajuta, pe care-l cunoscuseră la o sală de forţă din cartier. Deşi au acţionat când erau mulţi bani în caserie, la ora închiderii magazinelor, hoţii au fost însoţiţi de fiecare dată de ghinion, scăpând din mână sume însemante de bani.

Timp de peste şase luni, atacatorii au fost căutaţi de un impresionant dispozitiv de poliţişti. Eroarea de a nu-şi pune cagulă la ultima descindere, a unuia dintre jefuitori a dus la desconspirarea şi reţinerea lor.

La jaful armat de la Banca Transilvania, de la începutul anului, cei doi au fost puşi pe lista suspecţilor, domiciliind în apropierea sediului atacat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite