Iuliu Mureşan: „În trei săptămâni, Emmanuel Kone e bun de joc. Suntem aproape să-l luăm şi pe de Zerbi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa mare a CFR-ului a susţinut astăzi, de la ora 17, pe baza sportivă CMC, un joc-şcoală cu echipa de juniori republicani A, vicecampioana României. Echipa de rezerve folosită de Mandorlini a reuşit să câştige întâlnirea cu 3-0. La final, preşedintele Iuliu Mureşan a explicat şi situaţia lui Emmanuel Kone şi Sixto Peralta

Aproximativ 300 de spectatori au asistat la meciul-şcoală disputat de rezervele lui Mandorlini în compania juniorilor, pe durata a două reprize de 30 de minute, dar au avut ce vedea. Italianul a trimis în teren o formaţie alcătuită din rezerve, care au reuşit pe alocuri să facă spectacol. Sixto Peralta, care a fost reprimit începând de ieri la antrenamente, după ce a acceptat înjumătăţirea salariului, a jucat în echipa juniorilor antrenaţi de Vasile Gheorghe, în timp ce Emmanuel Kone, revenit de o zi, a jucat pentru rezervele echipei mari, dar în partea a doua argentinianul a schimbat tricoul.

Rafael Bastos a smuls ropote de aplauze cu acţiunile sale în viteză, în timp ce Peralta a demonstrat pe alocuri că poate fi pasatorul de care are nevoie CFR-ul. Echipa mare a câştigat cu 3-0, dar s-au remarcat şi câţiva juniori care ar putea face pasul spre echipa mare într-un an-doi. Golurile au fost marcate de Veloso (minutul 22), după o cursă solitară pe banda stângă, apoi Batin a înscris după o pasă perfectă a lui Peralta, iar tabela a fost închisă de acelaşi fost golgeter al celor de la UTA.

La final preşedintele Iuliu Mureşan a tras concluziile evoluţiei jucătorilor săi: „Mandorlini şi-a dorit un astfel de meci şi a fost foarte util, avem de gând să mai facem astfel de acţiuni. Emmanuel Kone va fi bun de joc, dar abia peste vreo trei săptămâni, pentru că a lipsit mult. Peralta este jucătorul nostru, a revenit pentru că am căutat un mijlocaş şi ne-am dat seama că îl avem chiar în curtea noastră. Prin rotaţie, toţi vor ajunge să joace, trebuie să-şi aştepte rândul. Suntem foarte aproape de a-l aduce pe De Zerbi, dar nu depinde de noi, ci de situaţia lui la Napoli", a spus acesta.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite