Alba Iulia: Steliştii învaţă golf înainte de meciul cu „U“ Cluj. S-au cazat la Golf Hotel Pianu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii stelişi au ajuns aseară la Pianu de Jos, la „Golf Hotel Pianu“, un stabiliment de patru stele construit lângă terenul de golf „Paul Tomiţă“. Hotelul este unul de lux şi a fost construit de arhitectul Ioan Străjan şi patronul fabricii de mezeluri Elit, Dorin Mateiu, doi pasionaţi ai jocului de golf.

Autocarul cu fotbaliştii Stelei a a ajuns la hotel aseară la ora 20.00, pe o ploaie mocănească. Au întârziat mai bine de două ore faţă de programul iniţial. La debarcarea din autocar au refuzat să facă declaraţii şi s-au îndreptat rapid spre hotel, care timp de o zi a fost transformat într-o veritabilă cazarmă militară. Aproximativ 10 suporteri înfocaţi i-au aşteptat pe jucători în faţa hotelului.

Antrenorul Victor Piţurcă nu a venit cu autocarul echipei. A fost adus mai devreme de unul dintre directorii firmei Elit.  Administratorii terenului de golf îi aşteaptă astăzi pe fotbalişti pentru a se relaxa înainte de meci.

image

„Terenul le stă la dispoziţie. Şi în campionatul trecut au mai fost echipe din Liga I aici. Au jucat golf fotbalişti de la FC Braşov şi Poli Timişoara“, a spus Nicolae Ursu, administratorul terenului.

image

Piţurcă a ales hotelul de la Pianu de Jos, aflat la 20 de kilometri de Alba Iulia, special pentru a fi departe de ochii presei şi pentru a putea pregăti în linişte meciul de astăzi cu Universitatea Cluj. Echipa din Cluj-Napoca este cazată la un hotelul Parc, din centrul oraşului.

image

Partida „U“ Cluj – Steaua Bucureşti este programată de la ora 18.00 pe stadionul Cetate din Alba Iulia. Toate cele 8.000 de scaune vor fi ocupate, cererea de bilete depăşind cu mult capacitatea stadionului.

image

Pentru a evita orice fel de incidente au fost mobilizaţi aproape 300 de jandarmi şi poliţişti, care vor asigura ordinea în jurul stadionului. De la Cluj sunt aşteptaţi aproape 3.000 de suporteri, în timp ce galeria Stelei va fi formată din aproximativ 2.000 de persoane. Meciul este considerat de risc maxim având în vedere adversitatea dintre galeriile celor două echipe.

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite