Ionuţ Badea: „Dinamo nu e invincibilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Cluj va primi la Mediaş vizita celor de la Dinamo vineri seara, într-un meci contând pentru etapa a 23-a din Liga 1. Aflaţi la patru puncte de prima poziţie retrogradabilă, „studenţii“ vor să repete isprava din tur, când s-au impus pe terenul dinamoviştilor cu 4-3 şi să câştige alte trei puncte

Antrenorul Ionuţ Badea este conştient de forţa „câinilor“, dar spune că echipa sa este pregătită să obţină un rezultat bun: „Dinamo e una dintre echipele bune ale campionatului şi chiar dacă Torje şi Moţi sunt suspendaţi, există jucători care să-i înlocuiască. Şi-au regăsit un echilibru, o linişte care se regăseşte pe teren, dar nu sunt invincibili şi e important să dăm totul pe teren. Sperăm ca aportul fanilor să fie esenţial şi să obţinem o victorie“, a declarat acesta.

În altă ordine de idei, singurii indisponibili ai Universităţii sunt Adrian Cristea şi Ascoli, suspendaţi, în timp ce Păcurar, care a suferit o microleziune la antrenamentul de ieri, este incert. Boştină, care a avut unele probleme medicale în ultima perioadă este apt de joc. „Nu am emoţii în ceea ce priveşte retrogradarea, există doar o presiune creată poate artificial înaintea fiecărui meci. Nu e un moment de răscruce, am discutat şi cu domnul Walter şi mi-a cerut să le transmit jucătorilor să fie concentraţi şi fiecare dintre ei să se dăruiască 200%“, a mai declarat Ionuţ Badea. Meciul dintre „U“ Cluj şi Dinamo va începe la ora 20.30 şi va fi transmis în direct de Gsp TV.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite