Ioana Mera, campioana de porţelan a boxului clujean

Ioana Mera este nevoită să stea acasă o perioadă, din cauza accidentării

Este suplă ca un model, nu are nasul spart, nici vânătăi pe faţă şi este la fel de cochetă ca orice adolescentă de 16 ani. Nimic din înfăţişarea ei nu trădează faptul că  ar fi cea mai valoroasă pugilistă din Europa la categoria ei.

Clujeanca Ioana Mera, care a cucerit medalia de aur la junioare, la Campionatele Europene de box feminin, a dezvăluit pentru „Adevărul“ secretul ei: „eu nu prea primesc pumni, doar dau“. Ioana Mera (16 ani) a câştigat, la începutul lunii septembrie, medalia de aur la junioare, categoria 52 de kilograme, la Campionatele Europene de box feminin, din Orenburg, Rusia. Tânăra legitimată la clubul CSM Cluj-Napoca  s-a apucat de box, în urmă cu trei ani în Irlanda. Ioana locuieşte la Dezmir, la câţiva kilometri de Cluj-Napoca, într-o casă modestă şi momentan este singură. Părinţii ei sunt plecaţi în Irlanda. Tatăl ei lucrează ca măcelar, iar mama se află în vizită la el. Campioană într-un sport în care se pune bază pe braţe, clujeanca este, acum, accidentată la picior. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului rusesc, Ioana a primit o diplomă înrămată, de care s-a împiedicat apoi în cameră şi s-a tăiat la piciorul drept cu cioburile de sticlă. „Da, din păcate m-am accidentat chiar stupid, acum sunt într-un picior, practic. Au vrut să mă coase în Rusia, dar nu i-am lăsat şi m-au curăţat ei, dar au apărut complicaţii şi am mers la urgenţe după revenirea la Cluj. Au mai rămas cioburi pe care nu le-au scos. Acum nu sunt probleme, m-au dezinfectat şi o să mă fac bine în curând. Abia aştept să revin la antrenamente“, ne explică tânăra.

„Eu nu prea primesc pumni, doar dau“

Aspectul fizic nu trădează faptul că este campioană la box: este suplă, iar faţa ei are trăsături delicate. Ioana este la fel de cochetă şi de atentă cu imaginea ei, ca şi orice adolescentă. Clujeanca demontează mitul conform căruia o fată care face box are cu totul alte înclinaţii decât colegele de aceeaşi vârstă.
„Toată lumea mă întreabă cum de nu sunt foarte solidă, nu am nasul spart sau vânătăi pe faţă. Nu are cum să fie aşa, pentru că eu mereu am grijă de imaginea mea. Sunt fată şi niciodată nu uit asta, îmi place să fiu îngrijită în afara sălii de antrenament, chiar dacă practic un sport de contact“, spune Ioana. Tânăra ne dezvăluie şi secretul ei: „Eu îmi bat adversarele, le dau pumni şi ele nu apucă să-mi dea foarte mulţi. Rar mi se întâmplă să am o vânătaie pe care să fiu nevoită s-o maschez. Eu am un fix cu nasul, m-ar afecta teribil dacă s-ar întâmpla ceva cu el“.

S-a apucat de box ca să nu mai fie bătăuşă

De la începutul anilor 2000, părinţii ei au început să meargă în Irlanda, la muncă. E o ţară care oferă mai multe perspective şi o familie cu patru copii e greu de întreţinut, astfel încât tatăl ei a început să practice meseria de măcelar, la mii de kilometri distanţă de casă. Tot aici a început şi Ioana şcoala, într-o localitate din sudul Irlandei. După primele două clase, dorul de casă a făcut-o să revină pentru următorii doi ani în România. Ciclul gimnazial l-a efectuat tot în Irlanda, iar pentru liceu s-a întors din nou. Acum învaţă la Liceul cu program sportiv din Cluj-Napoca.

Cum a început aventura ei într-un sport aât de dur, mai ales pentru o fată? „Eram o fire foarte, foarte agresivă. Eram bătăuşă, mereu îmi plăcea să mă bat cu cineva, indiferent că era fratele meu sau orice băiat sau fată. Eu am început în Irlanda cu fotbalul, dar am fost mereu o fire individualistă şi-mi plăcea să fac totul pe cont propriu. De aceea nu aveam nevoie de un sport de echipă. Fratele meu făcea box şi m-a chemat cu el la sală. M-am gândit că dacă aş practica un astfel de sport, poate nu aş mai fi atât de zburdalnică pentru că mi-aş consuma energia“, explică Ioana. Prima oară când a urcat în ring a luat o bătaie zdravănă. După două luni de antrenamente şi-a luat revanşa şi a făcut-o să abandoneze meciul pe adversară.

Şi a urmat marea performanţă

Ioana nu s-a lăsat niciodată afectată de faptul că fetele râdeau mereu de ea, o bârfeau sau o catalogau ca „privilegiata profesorilor“ sau „aia care face box“. Nu a simţit niciodată că ar fi diferită în vreun fel de colegele ei şi nu a crezut nicio secundă că un astfel de sport nu i s-ar potrivi. A crezut în ideea că prin box poate deveni cunoscută, poate urca pe un podium şi imnul României va fi cântat pentru ea. A tras din greu, s-a îmbrăcat gros la antrenamente ca să slăbească atunci când trebuia să treacă proba cântarului, a alergat zeci de kilometri şi s-a luat la trântă cu orice sac din sala de antrenament.Atât în Irlanda, cât şi aici la CSM Cluj, şi-a propus un singur lucru: să demonstreze că poate deveni mare doar datorită muncii ei şi nu sprijinită de alţii.

Mai întâi o provocare, apoi a devenit plăcere, iar acum e o necesitate. Nici nu se gândeşte să renunţe, cel puţin până când nu îşi atinge unul dintre vise: participarea la Olimpiada de vară din 2013. „Până acum, am reuşit în mare parte să mă întreţin singură, din sumele primite pentru cele două titluri de campioană naţională, un loc întâi şi unul secund la Cupa României şi locul 3 la Campionatul Mondial. Urmează să primesc în jur de 4.000 de lei şi pentru acest titlu european. Normal că mă ajută şi părinţii, dar mie îmi place să trăiesc de pe munca mea. Nu sunt mulţi bani, câteva mii de lei în total, dar mă descurc. Fac naveta zilnic la Cluj, dimineaţa şcoală, după-amiaza antrenamente, ajung seara acasă. Mă odihnesc şi atât, nu am timp să fac multe lucruri“, spune sportiva.

A produs supriza europenelor

Ioana Mera nu era nici pe departe favorită la titlul european în Rusia. Lotul naţional era deja format, dar medalia de bronz obţinută în urmă cu câteva luni la mondialele din Antalya i-a făcut pe antrenori să se orienteze şi spre ea. A fost singura din delegaţia României care a cucerit aurul. La categoria 52 de kilograme, a câştigat atât în calificări, cât şi în finală şi a scris istorie. „Primul meci, cu ucraineanca a fost mai dificil, dar am dat mult din braţe şi m-am impus cu 20-9. În finală am boxat cu o poloneză şi am câştigat prin abandon. Nu mă aşteptam, a fost o surpriză extraordinară, că nu eram favorită, dar ştiu foarte bine cât am muncit să ajung aici. Cât am stat acolo, m-am concentrat pe concurs şi atât, doar antrenamente şi odihnă, fără plimbări prin oraş sau alte lucruri“, dezvăluie Ioana. Seriozitatea cu care se pregăteşte au adus-o în vârf. La anul va concura la tineret şi apoi la senioare. Dacă va continua să se pregătească la fel, clujeanca are şanse să participe la Olimpiadă.   

Antrenorul Ioanei: „Va lua aurul la Olimpiada de tineret din 2013“

Cel care are o contribuţie extrem de importantă la succesul extraordinar al Ioanei Mera este Sever Ban, antrenorul care a călăuzit-o în acest sport. Tehnicianul, care are la activ multiple titluri de campion cu sportivii pe care-i pregăteşte, a dat marea lovitură în acest an, aurul obţinut de Ioana le europene reprezentând cea mai mare performanţă a boxului feminin clujean. Acesta o caracterizează pe sportiva sa şi dezvăluie că la început a avut mult de muncă pentru a corecta unele lucruri în ceea ce o priveşte: „E o fetiţă excepţională, o sportivă foarte bună şi în primul rând muncitoare. Bineînţeles că la început am avut unele probleme, pentru că a fost o fire mai înţepată, încăpăţânată şi se supăra din orice. A trebuit să lucrăm mult şi la anumite procedee tehnice“, spune acesta.

„Când a venit nici nu ştia să stea în gardă“

Sever Ban a fost primul antrenor adevărat al Ioanei. Chiar dacă ea a început să boxeze în Irlanda, antrenorul spune că acolo nu a învăţat foarte multe: „În Irlanda n-a făcut mare lucru, când a venit la mine nici nu ştia să stea în gardă. Pentru mine nu a fost nicio surpriză performanţa ei, pentru că ştiam ce poate, după atâta antrenament. Era pregătită şi chiar dacă de la început nu au vrut s-o ia la lot, din cauza unor interese, am insistat şi iată rezultatul. Fără sprijinul lui Ioan Mănăşturean, preşedintele clubului, nu ajungeam aici, pentru că federaţia nu a plătit nimic. Ioana va lua aurul la Olimpiada de tineret din 2013, sunt convins“, încheie acesta.

Performanţele Ioanei în cei trei ani de când boxează
2009    campioană naţională a Irlandei la junioare
2010    campioană naţională a României, locul doi la Cupa României
2011    campioană naţională, câştigătoare a Cupei României, medalie de bronz la Campionatul Mondial de junioare, medalie de aur la Campionatul European din Rusia

CLICK AICI PENTRU O GALERIE FOTO CU IOANA

INTERVIU

„E greu să am parte, în ţară, de un meci care să-mi creeze probleme“

Pasiunea pentru box o face să accepte orice sacrificiu. Ioana Mera povesteşte cum şi-a scos gipsul, pus după un accident în care şi-a rupt mâna, pentru a nu rata campionatul naţional.

Adevărul: Ce sacrificii faci pentru a face performanţă într-un sport atât de dur?

I.M.: La început mi-a fost mai greu, dar acum totul vine de la sine. Mi-e greu să nu mănânc sarmale sau ciorbe, care sunt preferatele mele, dar numai eu ştiu cât am de tras pe urmă pentru a slăbi, deci mai bine mă abţin. Nu mănânc la fast food niciodată, nu exagerez cu apa. Nu-mi place să gătesc şi mănânc la restaurant în oraş când sunt singură. Mă plictiseşte cumplit gătitul. În rest, renunţ la multe activităţi ale tinerilor de vârsta mea pentru a face performanţă în box.

Cum decurge un antrenament de-al tău?

Dimineaţa fac alergare, într-o vreme parcurgeam chiar zece kilometri pe zi. După-masa lucrez la saci, palmări şi puţină forţă. Nu e greu deloc, nu e aşa cum îşi imaginează unii. Eu nu sunt culturistă, sunt boxeră şi nu e nevoie să fiu un pachet de muşchi. Seriile la saci sunt cele mai solicitante, dar le fac cu plăcere. Mai frică mi-e de o injecţie decât de un pumn.

Ai timp de prieten, de ieşiri în oraş?

Nu am prieten şi nici nu consider că e momentul acum. În plus, mi se pare pierdere de vreme să te tot plimbi prin oraş, doar aşa, de mână cu prietenul. Sunt lucruri mai importante de făcut. Le văd pe unele fete şi la concursuri cât sunt de preocupate să se aranjeze, să iasă în oraş, să se plimbe, parcă nici nu le pasă de ceea ce urmează. Eu când am o competiţie, nu vizitez, nu mă plimb, mă concentrez pe ce am de făcut pentru a fi cea mai bună. Am grijă de felul în care arăt doar în afara sălii sau a ringului.

Care a fost cea mai mare boacănă pe care ai făcut-o?

Mă certam des cu antrenorul, pentru că sunt încăpăţânată şi fac doar cum cred eu, dar acum sunt în relaţii excelente cu el, mă ajută enorm. Anul trecut, la un antrenament, mi-am rupt braţul drept. Nu puteam suporta ideea să nu mă pregătesc, pentru că urmau naţionalele. Mergeam la sală şi cu stânga loveam sacul, iar cu dreapta exersam garda. Apoi, mi-am tăiat gipsul de pe mână şi am mers la naţionale. Am câştigat, bineînţeles.

Le e frică băieţilor de tine?

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să îi bat. Ţin minte la şcoală o dată, s-au luat trei de mine şi eu nu suportam astfel de lucruri. Unul m-a şi călcat şi l-am bătut atât de rău de a râs toată şcoala de el că l-a bătut o fată. I-am dat pumni, picioare, ce am apucat, nu a avut nicio şansă.

Mai ai concurenţă în ţară?

Nu, la noi nu am cu cine să mă bat. E greu să am parte de un meci care să-mi creeze probleme. Cu un băiat care se află la acelaşi nivel ca performanţă, da. M-aş lua oricând la luptă cu unul, chiar dacă ştiu că forţa masculină e mai mare. Ar fi un meci adevărat, poate m-ar bate la urmă, dar sigur nu m-aş lăsa şi ar avea un meci greu de tot.