Ioan Aurel Pop este noul rector al UBB

Academicianul profesor universitar doctor Ioan-Aurel Pop

Academicianul Ioan Aurel Pop a învins-o în competiţia pentru funcţia de rector al celei mai mari universităţi din Ardeal pe Cristina Ciumaş, profesoară la catedra de Finanţe a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi unul dintre membrii echipei de conducere a lui Andrei Marga. Vezi care sunt priorităţile noului rector.

Academicianul Ioan Aurel Pop a fost ales, joi seară, noul rector al UBB, cu 659 de voturi, ceea ce reprezintă 52,55 de procente. Contracandidatul noului rector, prof. univ. dr. Cristina Ciumaș, a obținut 595 de voturi, adică 47,45%.

Profesorul universitar doctor Ioan-Aurel Pop, cel mai tânăr academician român, a explicat pentru „Adevărul“, în pragul alegerilor pentru conducerea Universităţii „Babeş Bolyai", care îi sunt priorităţile.

Vezi aici CV-ul lui Ioan Aurel Pop

Care sunt proiectele noi pe care vreţi să le implementaţi?

De la oricare rector nou, se aşteaptă o schimbare în bine. Nu este vorba neapărat despre o conducere criticabilă în toată amploarea sa, ci de una care, inclusiv prin lungimea neobişnuită a mandatului, s-a erodat. Să ne amintim că în epoca interbelică, universitatea noastră a avut douăzeci de rectori (după principiul consulilor romani care, vreme de cinci secole, au stat câte un an fruntea ţării şi au dus-o spre glorie), mari personalităţi, mulţi dintre ei academicieni.. În proiectul meu managerial susţin transformarea UBB într-o "comunitate a egalilor", construită după modelul unei "democraţii a spiritului". Orice tentativă de a pune pe prim plan alte elemente - de la spiritul antreprenorial exacerbat până la sterilele dispute politice - nu fac decât să îndepărteze universitatea de esenţa ei. În mandatul meu posibil mizez, deci, pe normalitate, pe revenirea la marile principii strategice ale UBB, capabile să asigure egalitatea şanselor pentru fiecare, posibilitatea de afirmare pentru fiecare, într-o armonie demnă de un adevărat concert. Rectorul trebuie să redevină un primus inter pares, cu mandatul limitat în timp şi în putere (prerogative), limitat de ceea ce colegii i-au delegat să facă întru binele întregii comunităţi. Mizez pe ducerea mai departe a unor proiecte bune, pe iniţierea altora, tot bine şi aprobate de comunitate - prin mijlocirea senatului universitar - spre a fi duse mai departe de alte. De multe secole, rectorii marilor universităţi preiau ştafeta antecesorilor şi o duc cu răspundere şi modestie mai departe, copleşiţi uneori de greutatea sarcinii asumate, dar senini şi înţelepţi, situaţi pe cale regală a propăşirii, a demnităţii şi onestităţii.

Vezi aici programul managerial al lui Ioan Aurel Pop

Care credeţi că este cea mai delicată problemă a studenţilor şi a tinerilor care se înscriu la studiile universitare?

Tinerii vin spre universitate cu multe speranţe. Copleşiţi, unii de lipsuri, alţii de prea mari tentaţii, trăiesc într-o singurătate acoperită de masca grupului şi-şi pierd prea repede candoarea adolescenţei şi tinereţii, mânaţi de mercantile interese. Fireşte, tabloul meu este intenţionat prea sumbru, pentru că vreau să trag un semnal de alarmă. Clujul este "cel mai universitar" oraş din ţară, numărând aproape 100 000 de studenţi, de toate tipurile - la fiecare patru locuitori unul este student - şi este animat de o efervescenţă a tinereţii cum rar se găseşte pe acest continent. Dar efervescenţa se reduce pe zi ce trece, fiindcă nu găsim echilibrul între studiile de tip licenţă (trei-patru ani), masterat (alţi doi ani) şi doctorat (trei ani), nu mai avem forţa de stimulare de odinioară, nici metodele de încurajare a performanţei. Studenţii noştri trebuie cu repeziciune reintegraţi în marea comunitate, cointeresaţi în binele solidarităţii de care vă vorbeam, responsabilizaţi, ajutaţi să se integreze în viaţă şi păstraţi aproape de Alma Mater, de mama care le-a hrănit spiritul...

Cum intenţionaţi să uşuraţi situaţia lor?

Cred că studenţii trebuie să aibă un rol mai mare în funcţionarea UBB, în primul rând în aprecierea prestaţiei şi atitudinii profesorilor lor. În unele locuri, atmosfera rece şi chiar ostilă de care vorbeam mai sus s-a creat şi din lipsa de comunicare dintre dascăli şi discipoli. Unii profesori se mărginesc să-şi trimită în chip superior mesajul spre student, uitând de orice căldură umană, iar alţii se mândresc cu procentajul mare de studenţi picaţi, uitând că acest procentaj nu este de cinste, ci de ruşine. La marile universităţi americane, prin anii '90 ai secolului trecut, am constat un lucru complet necunoscut mie: se măsura periodic eficienţa transmiterii cunoştinţelor de către dascăli, iar profesorul care avea câţiva ani la rând calificative proaste din partea studenţilor ori procentaje repetate de căzuţi la examene de peste 50 la sută era socotit nepotrivit meseriei şi invitat să părăsească instituţia. Natural, confortul intelectual al studenţilor trebuie dublat de unul material, ceea ce înseamnă o atenţie specială acordată burselor de merit şi sociale, campusurilor, camerelor, cantinelor-restaurant etc. O problemă spinoasă este reprezentarea studenţilor şi participarea lor la actul de conducere, în consilii profesorale, senat etc. În van s-a fixat prin lege un cuantum de reprezentare de 25% studenţi în aceste organisme, din moment ce selectarea reprezentanţilor studenţilor este defectuoasă, iar structurile profesionale aprobate se află uneori în conflict cu asociaţiile studenţeşti. Sunt situaţii în care studenţii de rând nu se simt reprezentaţi la modul real şi onest, au impresia unor manipulări, pe seama unei "elite" studenţeşti instrumentalizate şi obişnuite cu un grad ridicat de confort. Conlucrarea dintre studenţi este esenţială, ca şi dialogul dintre dascăli şi studenţi, pe fondul unei misiuni educative asumate cu responsabilitate de profesori. Profesorul nu are atât o meserie, cât o misiune!