Preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului: „Securiştii sunt lângă noi, au vile, fiii lor au afaceri”
0
Cercetătorii crimelor comunismului din România sunt revoltaţi că procurorii dau NUP pe bandă rulantă celor care i-au executat fără judecată pe luptătorii anticomunişti. Potrivit cercetătorilor, crimele comunismului sunt crime împotriva umanităţii, care nu se prescriu. Procurorii le consideră însă omoruri, fapte pentru care autorii nu mai pot fi traşi la răspundere.
De trei ani, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICR) scurmă pământul din munţii Apuseni, în căutarea victimelor executate de Securitate fără judecată. Anul acesta au scos la lumină 16 cadavre ale unor luptători anticomunişti, care au fost reînhumaţi creştineşte. Sunt 16 dintr-un total de circa 10.000 de victime executate fără niciun fel de judecată.
Cercetările institutului vor continua pentru o perioadă greu de estimat, chiar dacă nu multe forţe din socie-
tatea românească îşi doresc realmente acest fapt şi chiar dacă vinovaţii găsiţi de institut sunt scoşi din culpă pe bandă rulantă.
Acesta este contextul în care preşedintele IICR, Marius Oprea, şi cercetătorul Gheorghe Petrov au acordat ziarului „Adevărul de Seară” un interviu.
Adevărul de Seară: Există trăsături specifice, pe regiuni, în ce priveşte instaurarea regimului comunist?
Marius Oprea: Mi-e greu să fac o estimare precisă, deoarece documentele sunt lacunare. Securitatea încerca să ascundă sub diferite formule toate aceste crime. Dar gândiţi-vă că, de pildă, au fost răscoale foarte puternice în anii ’50 în Teleorman, în care securiştii s-au dus şi au mitraliat în sat femei, copii. La fel şi în Moldova. Eu nu aş particulariza zonal. De ce suntem cantonaţi pe Ardeal? Întâmplarea face ca Ghiţă (cercetătorul Gheorghe Petrov - n.r.) să fie ardelean. Am zis să le pornim organizat.
Gheorghe Petrov: Grupările de partizani au acţionat cel mai mult în munţi. Există o statistică, potrivit căreia în Munţii Apuseni au fost cele mai multe grupări de partizani, din întreaga ţară.
M.O.: În ’51, aici erau cam 120 de fugari şi partizani. Cei care îşi luau puşca în spate, după ce s-au întors de pe frontul sovietic, s-au dus în munţi să-i aştepte pe americani... Aceşti oameni au murit uitându-se la cer.
Câţi oameni au fost omorâţi fără judecată în România comunistă?
M.O.: În jur de 10.000 de executaţi ilegal, din cercetările noastre. Noi mergem întotdeauna, pe trei surse. Lui Ghiţă îi dau maşina, bonul de benzină şi se duce să găsească morţii. El face cercetarea de teren, după care noi controlăm şi în arhive dacă găsim ceva rapoarte. După care începem să căutăm urmaşi, supravieţuitori, care ne pot indica cu mare precizie locul.
G.P.: Morţii aceştia nu au avut nicicodată cruce sau au avut cruce mult după momentul înfăptuirii crimei.
De când aţi început propriu-zis munca de dezgropare a morţilor?
M.O.: Din iulie 2006, am început în cimitirul de la Sighet. A fost o situaţie extrem de tragică, pentru că acolo am găsit lângă calea ferată nouă copii, din anii ’80. Morţi de foame din centrele de minori. În vremea lui Ceauşescu nu existau aurolaci, deşi rata abandonului în familie era una extrem de mare. Miliţia îi lua pe toţi cei abandonaţi şi îi interna în aceste locuri numite Centre de Minori, izolate în păduri, care au funcţionat, practic, asemenea unor lagăre de concentrare. Ei, săracii, au fost aruncaţi pe stradă de către propriii părinţi. Eu nu văd niciodată o diferenţă între Iuliu Maniu şi aceşti copii, care au murit de foame. Ne-au interzis să punem şi cruce şi atunci am părăsit zona. Nu vreau să intru în amănunte despre cine ne-a interzis.
Problema este că crucile pentru Iuliu Maniu şi episcopii greco-catolici sunt puse, de fapt, în locul în care sunt îngropaţi năhuii, nebunii, de la Casa de Copii. Era un spaţiu rezervat unde se îngropau cei care mureau fără aparţinători, şi acolo s-a nimerit să aleagă locul unde, din 1952, au fost îngropaţi o parte din demnitarii României interbelice, care au sfârşit groaznic la Sighet. Înmormântările se făceau noaptea, locul mormântului era în aşa fel făcut, încât să nu fie identificat. La Sighet au murit 53 de demnitari, dar la Cimitirul Săracilor au fost îngropaţi 44-45 dintre ei. Nicio groapă nu este identificată şi specificată.
Cu ce aţi continuat?
M.O.: Am început să ne ocupăm de cazuri punctuale. Am mers pe mişcările de partizani, morţii care au căzut fie în luptă, fie capturaţi şi ucişi aiurea, şi cu chiaburi, oameni înstăriţi ai satului, care au fost omorâţi demonstrativ.
Câţi aţi reuşit să găsiţi?
G.P.: Sunt 16 anul acesta. Aceştia intră la categoria victimelor găsite şi exhumate, dar mai avem şi victime căutate, dar negăsite. Întotdeauna mergem la înmormântările lor fiindcă avem o regulă precisă. Dacă nu suntem asiguraţi că avem asistenţă religioasă şi că se va face înhumarea, nu ne apucăm de treabă.
M.O.: Nu că am fi exagerat de credincioşi, dar trebuie pecetluit mormântul şi trebuie să ne simţim noi bine. Noi vorbim cu popa mai întâi şi apoi cu primarul.
Ce se întâmplă apoi?
M.O.: După ce s-a înhumat nu s-a încheiat cazul, dar este preluat de procurori. După Codul Penal actual nu sunt considerate crime împotriva umanităţii, dar noi aşa le considerăm.
Peste 400 de securişti implicaţi în crimele comunismului am descoperit, dar niciunul nu a fost anchetat, niciunul nu a fost trimis în judecată. Este vorba de gardieni din închisori, care se fac vinovaţi de tortură şi crimă, securişti etc. Am predat actele lor parchetelor. Procurorii au început să ne trimită pe bandă NUP-uri, deoarece le consideră simple omoruri. Crima e prescrisă după 25 de ani de la înfăptuire, şi au trecut 25 de ani.
Şi atunci, cu condamnarea comunismului cum rămâne?
M.O.: Condamnarea comunismului e un text, e o lozincă. Ceea ce spunem noi şi insistăm asupra faptului este că aceste crime au fost făcute cu mâna armată, de catre o instituţie militară pe timp de pace, împotriva civililor. După toate convenţiile internaţionale din care România face parte, acestea sunt crime împotriva umanităţii, iar domnii procurori le consideră omoruri.
Ei spun că, dacă s-a petrecut o crimă în ’52, s-a prescris demult. Iar evreii caută prin Amazonia nazişti de 90 de ani, iar securiştii sunt langă noi, au vile, fiii lor au afaceri. Şi atunci cum poţi spune că ai condamnat comunismul?! Unde e comunismul acela condamnat? Vreau să-l vad. Toate dosarele sunt la Iacob (procurorul Marius Iacob de la DIICOT - n.r.), care o caută pe Elodia... Şi noi le trimitem tot, cu fotografii, cu nume. Ei trebuie numai să facă încadrarea, că noi facem şi pe procurorii. Noi avem deja audierile făcute, noi le trimitem declaraţiile de martori, totul este filmat, fotografiat, avem expertiză medico-legală.
G.P.: Sunt doi procurori care le-au luat în gestiune. Ei apucă pensia şi nu apucă să citească filele.
Vărul lui Gheorghiu-Dej, partizan în Apuseni
Care a fost cea mai mare grupare de partizani în Apuseni?
G.P.: Cea mai mare a fost a lui Nicolae Dabija. Era un maior dat afara din armată, văr cu Gheoghe Gheorghiu-Dej, care a încercat să şi-l apropie şi chiar i-a promis funcţia de ministru al Apărării. Omul era anticomunist şi nu a acceptat, astfel că a început să-şi
organizeze mişcarea.
Unde şi-a stabilit cartierul general?
G.P.: Şi-a stabilit un centru pe Muntele Mare, la 16 kilometri nord-est de localitatea Bistra, la cota 1.101. Acolo şi-a făcut o cazemată. Toţi partizanii care s-au concentrat acolo faceau instrucţie militară, erau 25. Au ajuns pe mâna Securităţii tot prin trădarea oamenilor din Bistra. Ciobanii şi ajutorul de pădurar au ajuns la Securitate şi s-a intervenit direct cu trupe, cu batalionul de la Floreşti.
Crucile pentru Iuliu Maniu şi episcopii greco-catolici sunt puse, de fapt, în locul în care sunt îngropaţi năhuii, nebunii, de la Casa de Copii
Se încarcă comentariile...
