Încercare eşuată de a interzice droguri uşoare în Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Comercial Cluj a respins, ieri, cererea Primăriei Cluj-Napoca de a suspenda activitatea societăţii Planto Calm SRL, care deţine patru magazine de plante etnobotanice din oraş.

Municipalitatea a cerut cu titlu provizoriu ca activitatea firmei din Bacău să fie suspendată până la obţinerea autorizaţiilor de funcţionare.

Cererea Primăriei a fost respinsă de magistraţii Tribunalului Cluj, urmând ca în următoarele zile decizia să fie motivată.

Autorităţile locale clujene au încercat, în repetate rânduri, să închidă „magazinele de vise”, inclusiv prin obţinerea unei ordonanţe preşidenţiale. De altfel, în luna aprilie, mai multe controale simultane au avut loc la cele patru magazine din oraş, însă activitatea acestora a continuat, după ce patronii au fost amendaţi.

Atunci, reprezentanţii Primăriei au susţinut că societatea nu a obţinut avizele de funcţionare. Cererea de funcţionare a fost depusă pentru „comerţ cu plante, seminţe şi animale de companie”.  În realitate, obiectul de activitate nu corespunde cu declaraţia, iar comercianţii vând substanţe, deocamdată legale, cu efecte halucinogene.

 Astfel, cu ocazia controalelor, s-a constatat că aici se comercializează mai multe substanţe ce nu se regăsesc pe lista celor 36 de substanţe interzise prin Ordonanţă de Urgenţă, cum ar fi S One Pur, care se consumă prin prizare, şi Bonsai, care se fumează.


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite