Începe facultatea. Cât costă chiriile în Cluj?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cluj-Napoca este centrul universitar din România în care preţului chiriilor a scăzut cel mai puţin, anunţă portalul imobiliare.ro, într-o analiză realizată pe subiectul „chirii pentru studenţi”.

Potrivit sursei amintite, în zona Zorilor, de exemplu, studenţii pot închiria apartamente cu o cameră cu 150-180 de euro/lună. În această perioadă preţurile apartamentelor cu două camere pornesc de la 180 de euro/lună în Mănăştur, iar cele ale apartamentelor cu trei camere de la 300 de euro/lună, în Grigorescu, Gheorgheni, dar şi în Mărăşti şi Semicentral.

Preţul cerut pentru închirierea garsonierelor şi apartamentelor cu trei camere a scăzut cu puţin peste 6%, iar pentru cele cu două camere cu 3%.

Analiza amintită este realizată pe baza anunţurilor înscrise în portal. Comparativ cu Clujul, în Bucureşti, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 170 de euro/lună. „În timp ce în Iaşi şi Timişoara, studenţii îşi pot închiria garsoniere chiar şi în apropierea centrelor universitare, pentru aproximativ 100-120 de euro/lună”, mai precizează sursa citată.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite