ITM Cluj face controale împreună cu jandarmii
0Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj cu sprijinul informativ al D.G.I.P.I. - Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Cluj din cadrul M.A.I a declanşat, în luna decembrie 2011, un control la firma Centurion Investments Group din Satu Mare, care acţiona în judeţul Cluj folosind personal fără contracte de muncă.
Societatea se ocupă în principal cu activităţi de consultanţă şi recrutare personal. Societatea inteţiona să încheie contracte de colaborare în vederea organizării unui Congres Internaţional, care urma să aibă loc la Cluj-Napoca, în perioada 17 martie 2012 - 15 aprilie 2012, pe tema produselor bio. În luna decembrie numărul angajaţilor a fost de cca. 70-80 persoane, cărora li s-au propus contracte de muncă în condiţii avantajoase (salarii de 2.900 RON, pachete SPA, o masă pe zi etc).
Iniţial societatea a închiriat birouri în municipiul Cluj-Napoca, pe Calea Baciului nr. 2-4. Din 1 decembrie până în 16 decembrie s-au locat la Grand Hotel Italia, de unde au fost evacuaţi.
ITM Cluj s-a deplasat la ambele locaţii pentru a obţine informaţiile necesare efectuării controlului. Societatea a fost evacuată, din cele două locaţii unde îşi desfăşurase activitatea anterior, ca urmare a neachitării facturilor aferente contractelor de închiriere. Pe baza cardurilor de acces, nominale, au fost identificate numele a 9 angajaţi care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă.
În data de 19 decembrie 2011 la ora 10.15, inspectori ai ITM Cluj, însoţiţi de lucrători ai Jandarmeriei Cluj, au desfăşurat un control în incinta Hotelului Napoca din str. O.Goga, nr.1, unde s-a descoperit că Centurion Investments Group avea organizată activitatea în holul hotelului.
ITM Cluj a solicitat lucrătorilor aflaţi la faţa locului să completeze ,,Fişe de identificare". Un număr de 52 de persoane au completat fişele, rezultând că 11 persoane nu au semnat contracte individuale de muncă până în data de 19 decembrie 2012 şi că 24 de angajaţi au semnat contractele de muncă după începerea activităţii, în intervale cuprinse între o săptămână şi o lună de la data angajării.
Pentru încălcarea dispoziţiilor, cu privire la înregistrarea electronică a contractelor de muncă, firma a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei.
Având în vedere că societatea a încălcat dispoziţiile privind încadrarea în muncă a angajaţilor, ITM Cluj a întocmit plângere penală societăţii, solicitatând Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cercetarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 264 din Codul Muncii. Articolul precizează că este infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.