INTERVIU Marian Pană: „Visul meu e să antrenez echipa naţională“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Pană a reuşit lucruri frumoase cu Universitatea Cluj
Marian Pană a reuşit lucruri frumoase cu Universitatea Cluj

Dinamovist înrăit, antrenorul lui „U“ Cluj îşi doreşte să antreneze echipa sa de suflet, iar apoi visează să ajungă selecţionerul naţionalei. Campionatul său preferat este cel englez, unde nu ar refuza un contract

-Domnule Pană, cel mai important moment al carierei de jucător a fost transferul la Dinamo?
-Cu siguranţă. În 1990 am fost în pregătiri cu Dinamo, dar nu am jucat deloc şi am cerut să mă lase la Piteşti. După un sezon excelent reuşit acolo, am ajuns iar în Ştefan cel Mare. Cele patru sezoane petrecute acolo au fost cele mai frumoase din cariera mea de jucător. Am câştigat campionatul, am jucat în cupele europene împotriva lui Sporting Lisabona, meci în care l-am marcat pe Figo. Am fost la concurenţă cu Tibor Selymes, dar apoi l-au trecut pe el pe dreapta şi am jucat amândoi.

-Sunteţi de acord cu faptul că „U“ este considerată de mulţi echipa a treia a lui Dinamo?
-În niciun caz. Universitatea Cluj este un club cu istorie şi tradiţie, care nu are absolut nicio legătură cu Dinamo. Faptul că mai mulţi foşti jucători din „Groapă“ au ajuns aici, sau există oameni în conducere care au avut de-a face cu acest club nu înseamnă nimic. Pentru mine de exemplu, a fost o plăcere deosebită să joc cu echipa mea împotriva lor şi să-i înving, a fost o motivaţie în plus.

-Vă doriţi să antrenaţi într-o zi în Ştefan cel Mare?
-Da. În primul rând vreau să stau cât mai mult la „U“, să-mi fac treaba cât pot de bine şi apoi să antrenez pe Dinamo. Ca orice antrenor, am şi eu visele mele şi vreau să fac tot posibilul să mi le îndeplinesc. Le lista aceasta se află şi echipa naţională, iar apoi îmi doresc să antrenez o echipă din Anglia. Sunt un mare fan al acestui campionat.

-La ce rezultat să ne aşteptăm în meciul cu Franţa?

-La unul foarte bun. Eu am încredere într-o figură frumoasă şi sper că ne vom califica. Nu va fi uşor, dar niciun meci nu este câştigat dinainte.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite