INTERVIU Florian Walter: „Avem cea mai puternică echipă de când sunt aici!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Walter este membru al Comitetului Executiv
Florian Walter este membru al Comitetului Executiv

Principalul finanţator al Universităţii Cluj, Florian Walter este foarte încântat de lotul pe care-l are şi de condiţiile de pregătire din Antalya.Walter îl consideră pe antrenorul Ionuţ Badea un profesionist desăvârşit şi îl apreciază foarte mult pentru felul în care conduce antrenamentele

-Domnule Walter, aveţi vreo concluzie după trei zile de cantonament?
-E foarte devreme să tragi concluzii după un timp atât de scurt. Ceea ce mă bucură este că vremea ţine cu noi, nu plouă, deşi au mai picat câţiva stropi astăzi. Clima de aici e foarte bună, ne putem pregăti în condiţii excelente, ceea ce în ţară era imposibil. Suntem la început de pregătire, eventual peste şapte zile am putea trage câteva concluzii.

-Vă lipseşte ceva în cantonament?

-Absolut nimic, totul e perfect. Mâncarea este foarte bună, condiţiile de cazare ireproşabile, terenurile de antrenament la fel, deci nu le rămâne băieţilor decât să se pregătească.

-Cum vi se par antrenamentele lui Ionuţ Badea?

-Foarte profesioniste în primul rând, este un antrenor care cunoaşte excelent fotbalul. Cel mai important este că şedinţele de pregătire sunt diversificate, eu încă nu am văzut două antrenamente la fel. Băieţii sunt receptivi şi îi văd dornici să se pregătească la nivel maxim. Toţi trag de ei şi muncesc. Calitatea fiecăruia se va vedea în timpul meciurilor.

-Aţi putea nominaliza vreun fotbalist care v-a impresionat?

-Nu au cu ce să impresioneze la antrenamente. Eu merg de fiecare dată să-i văd, urmăresc îndeaproape echipa, dar acum e perioada de muncă. De impresionat sper să o facă la meciurile oficiale. Oricum nu pot vorbi de un jucător anume, eu am aici o întreagă echipă.

-Puteţi spune că „U“ are cea mai puternică echipă de când sunteţi la Cluj?

-Da, cu siguranţă este aşa. Lotul este valoros, dar rămâne de văzut cât de repede se încheagă echipa. Am adus jucători buni, se vor integra repede, dar până să avem cu adevărat o echipă e nevoie de timp. El va răspunde la toate întrebările.

-Poate e prematur, dar aveţi idee dacă veţi renunţa la unii jucători după cantonament?
-Nu cred că va pleca nimeni. Motivul pentru care suntem aici e să ne pregătim bine, să fim o echipă care să joace fotbal. Nu ne gândim pe cine să dăm afară. Nici la capitolul veniri nu cred că vor fi noutăţi. Poate acel fundaş stânga de care vorbea şi Ionuţ Badea.

-Mai aveţi emoţii în privinţa îndeplinirii obiectivului?

-E normal să am. Aş avea emoţii şi dacă am fi pe primele locuri ale clasamentului. E important să jucăm bine şi să adunăm puncte, pentru că astfel nu vom avea probleme.

2 milioane de euro a cheltuit Florian Walter pe transferuri în această iarnă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite