INTERVIU Cristi Dulca: „Băieţii se gândesc doar la promovare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Universităţii Cluj spune că atmosfera în lotul echipei este foarte bună, iar jucătorii se gândesc numai la îndeplinirea obiectivului. Dacă va învinge mâine pe CS Otopeni, iar Dacia Mioveni se încurcă acasă cu FC Bihor, „U“ este matematic promovată în prima ligă

-Cristi, cum îi simţi pe băieţi înaintea meciului?
-Foarte bine, îi simt pregătiţi să obţină victoria. Atmosfera este bună, cum a fost tot timpul de altfel. Cu toţii ştim foarte bine ce avem de făcut, nu depindem de nimeni, dar trebuie să rămânem concentraţi, pentru că promovarea se joacă până în ultima etapă.

-Ce nu a mers la Piteşti?

-Să nu uităm că veneam după un meci pierdut pe teren propriu, cu FCM Târgu-Mureş. În acea partidă a existat un moment psihologic peste care nu am reuşit să trecem. Am avut un penalty pe care dacă-l transformam, alta era soarta meciului. Am ratat şi pe urmă moralul băieţilor a scăzut. Mai sunt zece zile până când se termină campionatul şi nu avem voie să facem paşi greşiţi.

-De ce crezi că suporterii gazdelor au invadat terenul?

-Să nu uităm că am avut primele 20 de minute foarte bune, când am ratat două-trei ocazii. Pe urmă, jocul nu a mai fost cel pe care-l aşteptam şi au apărut unele probleme de arbitraj. S-a făcut mult caz pe tema asta, dar e normal să greşeşti. La 0-0, am avut un penalty clar la care s-a dat lovitură de la 16 metri, iar apoi a venit acea fază cu Acosta, care a avut loc în afara careului, dar arbitrul a dat penalty. Suporterii lor au fost iritaţi de acest lucru şi de aceea s-a ajuns la întreruperea meciului. Nu trebuie să minimalizăm munca jucătorilor.

-A fost o diferenţă mare între acel meci şi cel de la Arad...

-La Arad, pe fondul unui arbitraj impecabil, am reuşit un joc excelent. De ce acolo am jucat atât de bine şi de data aceasta nu ne-a ieşit? Nu ştiu dacă piteştenii au fost sau nu motivaţi de undeva, dar s-a văzut că au jucat. Niciun meci nu seamănă cu celălalt şi este imposibil să câştigi tot. E o presiune incredibilă pe noi. Unii plângeau în vestiar după meci. Nu e uşor să promovezi, dar am jucat şi vom juca mereu numai pe teren.

-De ce jocul nu este cel pe care-l aşteaptă fanii?

-Sunt multe elemente legate de acest lucru. La acest club s-au schimbat jucătorii, s-au perindat antrenorii, iar acest lucru poate a afectat într-o anumită măsură jocul. Cu toţii ne dorim promovarea, foarte mult, iar de aici apar şi greşelile, e firesc să fie aşa.

-Ţi-ai dori să se încurce Mioveniul cu Bihor şi să promovaţi de sâmbăta aceasta?

-Normal că ar fi bine să se întâmple asta, dar nu ne gândim la aşa ceva. Noi în primul rând trebuie să câştigăm cu Otopeni şi apoi vom vedea. Acum sau săptămâna viitoare, trebuie să promovăm, aşa că îmi doresc doar să câştigăm ambele meciuri.



Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite