INEDIT Dracula va face pe clovnul pe scena Teatrului Maghiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă
Foto: arhivă

Spectacolul „Dracula the Clown”, o producţie a Asociaţiei Cabotin şi a London Mime Theatre despre "problemele cu care se confruntă un vampir", va fi jucat, diseară, în sala studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Spectacolul este montat de regizorul şi scenaristul Nola Rae, o personalitate marcantă a mimei mondiale.

Premiera spectacolului a avut loc în februarie 2009, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, iar din acest an spectacolul, "un amalgam inedit de culoare, muzică, păpuşerie şi mimă" figurează în programul Teatrului Maghiar.

„Dracula este celebru peste tot, iar subiectul este potrivit pentru teatrul vizual şi pentru transformarea unei poveşti dramatice de groază într-o poveste comică. Intenţia noastră este să scoatem în evidenţă problemele cu care se confruntă un vampir. Pentru noi, vampirii sunt vulnerabili şi numai la un pas de a dispărea, aşa că ar trebui să se ferească de mult mai multe lucruri decât usturoiul şi lumina soarelui”, susţine regizorul spectacolului, Nola Rae, citat într-un comunicat de presă al Teatrului Maghiar.

În spectacol apar un conte îmbătrânit, demn de milă, care poartă proteză, care nu mai poate să se transforme în liliac şi care nu mai mai este capabil să sugă sânge, madam Bloodbath, echivalentul patetic şi comic al Contesei de Bathory, Van Helsing, un vânător de vampiri care se sperie de înfricoşătorul Dracula, şi un personaj nou, Bram Stoker, un funcţionar mărunt, care îşi scrie povestea pe măsură ce aceasta prinde contur.

Ideea spectacolului a prins contur în 2006, la Braşov, când Liviu Matei şi Nola Rae s-au gândit împreună la un proiect de spectacol, dar a fost nevoie de doi ani ca el să fie definitivat. Nola Rae a fost decorată, în toamna anului trecut, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu ordinul „Member of The Most Excellent Order of The British Empire”.

Actorii care interpretează spectacolul sunt Zsolt Bogdán, Liviu Matei, Réka Csutak, Jenő Szabó / László György.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, de la ora 20.00, în sala studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, iar preţul unui bilet este de 15 lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite