Stiri din Cluj-Napoca

Hotelurile din Cluj au pierdut 15% din clienţi

23 ianuarie 2010, 12:55 |  Autor: Radu Neag | 

Cuvinte cheie: hoteluri cluj, criza, clienti, cluj, adevarul,

Hotelurile clujene vor avea încasări mai mici anul acesta

Hotelurile clujene vor avea încasări mai mici anul acesta

 

În cele 50 de hoteluri şi 22 de pensiuni din Cluj-Napoca numărul de clienţi a scăzut cu 15%, în 2009, faţă de 2008. În ceea ce priveşte anul acesta, specialiştii susţin că piaţa va scădea de la 30 de milioane de euro la 25 de milioane de euro.

Hotelurile din oraş au înregistrat, în 2009, scăderi de la 15% până la 50%  în ceea ce priveşte numărul de clienţi faţă de 2008.  Analiştii consideră căacest început de an reprezintă vârful crizei în domeniul hotelier.

2.300
de camere stau la dispoziţia turiştilor în cele 72 de unităţi de cazare din Cluj-Napoca

Vicepreşedintele Asociaţiei Hotelierilor Clujeni (AHC) şi director executiv al hotelului Athos, Gabriel Predescu, pare optimist în ceea ce priveşte următoarea perioadă. „Noi sperăm ca din luna februarie lucrurile să îşi mai revină şi să fie puţin mai bine”, a declarat acesta. Hotelul pe care acesta îl administrează a înregistrat o scădere de aproximativ zece procente, însă Predescu consideră că acest început de an poate fi considerat cel mai greu din ultima perioadă. „Aş putea spune că începutul lui 2010 e cea mai dificilă perioadă în domeniul hotelier din utlimii 9 ani, de când lucrez în acest domeniu”, a completat managerul.

Omul de afaceri Sorin Dan, proprietarul hotelului City Plaza, susţine că spre sfârşitul anului trecut s-a văzut clar o diminuare a gradului de ocupare. „În acest an nu cred că va fi neapărat o creştere sau o scădere, dar cu siguranţă va fi o redistribuire, adică unele hoteluri vor câştiga mai mult, iar altele mai puţin”, crede acesta.

Dacă la începutul anului 2009, gradul de ocupare al hotelului City Plaza a fost  de aproximativ 60 la sută, spre sfârşitul anului procentul s-a diminuat, ajungând la 45 la sută. „Speram ca în 2010 să ajungem cel puţin la nivelul anului trecut, respectiv 60%”, ne-a declarat Nina Moldovan, directorul general al hotelului.

Măsuri pentru „recuperarea” clienţilor

Municipalitatea clujeană a decis, la începutul acestui an, scăderea taxei hoteliere la 4%, lucru care va ajuta industria de profil să depăşească puţin mai uşor recesiunea. Acestei măsuri i se alătură un viitor proiect „city break” al AHC, care implică atât Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, cât şi alţi parteneri.

„Dorim să facem din Cluj o destinaţie de weekend prin crearea anumitor facilităţi în oraş şi sperăm că în acest demers să ni se alăture nu doar autorităţile, ci şi alţi organizatori din oraş. Dorim ca în weekenduri, turiştii să poată beneficia de anumite facilităţi în oraş, dar şi să organizăm evenimente, la care să poată participa atât aceştia, cât şi restul clujenilor”, ne-a declarat Predescu.

25 de milioane de euro în 2010

Dacă în 2009, sumele obţinute de hotelurile din Cluj ajungeau la circa 30 de milioane de euro, pentru acest an se estimează o valoare de circa 25 de milioane. Din cele 72 de unităţi de cazare din Cluj-Napoca, 50 sunt hoteluri şi 22 pensiuni. În total, acestea însumează 2.300 de camere.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    … Zice aia mică a lui Băse, din vârful buzelor ţuguiate, cu o mână pe poşeta Vuitton şi cu cealaltă pe clanţa gipanului, că să ne mai facem şi tâmplari. Sau instalatori. Că ar fi ţara plină de avocaţi şi de economişti. Iar locurile de piţipoance şi piţiponci parlamentari sunt ocupate, nu-i aşa? Continuare

    "Bătrânul edec" Iliescu vs. "autistul" Băsescu? Ce părere aveţi despre conflictul preşedinţilor?

    adevarul.ro vă propune o dezbatere în premieră, în cadrul căreia cititorii oferă conţinut la fel de important ca cel al jurnaliştilor.

    Ochelarii lui Troţki

    Dinu Patriciu

    Bombardaţi cu ştiri ale căror titluri de multe ori nu au legătură cu conţinutul, oamenii nu mai înţeleg nimic. Devin vulnerabili. Lozincile îi cuceresc uşor.

    Mircea Badea. O minciună

    Grigore Cartianu

    De regulă, nu mă uit la emisiunea lui Mircea Badea.

    Gerul iubirii

    Petre Barbu

    Simt că s-a dus în lume şi m-a lăsat singur cu sania.

    Ionesco şi Brecht, la drumuri

    Radu Paraschivescu

    Nu-i de colea să intitulezi un concentrat de portocale «Lămâiţa».

    „Dincolo de drama familiilor“

    Dan Străuţ

    De ce sferele politicii par a fi (sau chiar sunt?!) mai înalte decât ale gândirii şi simţirii populare?

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole