Greta, eleva perfectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greta este susţinută de dirigintă (dreapta) şi de profesoara sa de limba română
Greta este susţinută de dirigintă (dreapta) şi de profesoara sa de limba română

O elevă de 13 ani din Cluj-Napoca a câştigat două olimpiade naţionale într-o singură săptămână. Greta Dădălău, elevă a Colegiului Naţional „George Coşbuc”, a obţinut premiul I la fazele naţionale ale olimpiadelor de Limba şi Literatura Română, organizată la Arad, respectiv de Limba Germană, organizată la Timişoara după doar două zile.

Tânăra a întrecut orice aşteptări, devenind cea mai bună elevă de gimnaziu din ţară la cele două materii. Totul a depins de pasiunea sa pentru cele două limbi, româna şi germana.

Goana după locul I

Olimpiadele s-au desfăşurat aproape concomitent, prima la Arad, în 31 ianuarie, iar a a doua la Timişoara, în 2 februarie. „Rudele sale au ajutat-o să ajungă dintr-un oraş în altul. În prima zi a reuşit să mănânce doar o dată”, ne-a povestit Gianina Zegreanu, profesoara de limba şi literatura română a elevei. Aceasta a călătorit de la o destinaţie la alta cu trenul.

Dascălul spune că s-a aşteptat ca Greta să ocupe podiumul, deoarece, spune ea, e un copil dotat, un mic geniu. „Ce surpriză mai mare pot avea decât să am un asemenea copil în întrega carieră”, a subliniat profesoara, cu o experienţă de 15 ani în domeniu.

„Acolo trebuie să fii perfect, dar mai ales creativ”, a adăugat aceasta. Eva Pop, diriginta tinerei, care este şi profesoară de limba germană, ne-a povestit că Greta avea deja un vocabular foarte bine dezvoltat atunci când a început clasa a V-a. „A venit în clasa a cincea cu un bagaj de cunoştinţe enorm”, a spus aceasta.

La cele două competiţii, eleva spune că a avut emoţii la probele orale. „A fost dificilă. Am avut emoţii, aproape de fiecare dată, înainte de probe îmi venea să plâng”, glumeşte acum Greta.

A găsit ingredientele succesului

Greta Dădălău are 13 ani şi este este elevă în clasa a VII-a, la secţia germană maternă (G2), a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca. Învaţă limba germană de la grădiniţă, când lua meditaţii, însă a trecut la un nivel superior doar în clasa a cincea.

De doi ani, tânăra citeşte şi învaţă suplimentar, separat de ceea ce i se predă la şcoală. „De doi ani scriu compuneri la germană, iar la română la fel, scriu suplimentar”, ne-a povestit eleva. Are patru ore de germană pe săptămână şi două de română. Pe de altă parte, fiind la secţia de germană maternă, Greta urmează toate cursurile în limga germană.

Diriginta sa ne-a povestit că în vacanţa intersemestrială a venit zilnic la pregătire. „I-am spus înainte de vacanţă că îi dăm o săptămână liberă, să se odihnească. Nu s-a întâmplat, venea la cursuri. După competiţii i-am spus la fel, să stea acasă o săptămână. Nu am avut cu cine, a venit la şcoală”, a spus Eva Pop.

Deşi prioritatea tinerei e învăţatul, ea nu uită să iasă în oraş sau să se distreze cu prietenii. „Iese în mall, la petreceri cu colegii”, ne-a povestit Gianina Zegreanu. Pe de altă parte, elevei îi place foarte mult sportul şi ştie să cânte foarte bine la pian. „În weekend îmi place să merg la Operă cu mama, dar joc şi tenis sau schiez”, a mai spus tânăra.

Greta nu şi-a făcut încă un plan pentru viitor, însă dacă ar fi să aleagă deja, ea vrea să devină actriţă sau să profite de limbile străine şi să devină translator. Până atunci, însă, eleva mai are multe competiţii de câştigat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite