Grătarul ecologic, gătit la antena parabolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parabolică acoperită cu folie, cu un diametru de aproape 2 metri, soare puternic, gratare, mici şi cartofi. Acestea sunt ingredinetele unui picnic popus de studenţii la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Studenţii de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, împreună cu cei de la Mecanică au realizat mai multe dispozitive cu ajutorul cărora se pot prepara bucate. „Am cumpărat antena parabolică de pe internet, cu 50 de lei. Are cam 1,9 metri diamentru. Apoi am lipit folie de oglindă, folosită la tunat maşini. Asta a fost mai scumpă“, spune Daniel Hoda, unul dintre studenţii care s-au implicat în acţiunea „grătarul ecologic“.

„Ne-am gândit să promovăm metode alternative, nepoluante, la modul în care se fac acum grătarele. Noi nu ardem lemne şi nu emitem dioxid de carbon“, explică Simina Lakatus, studentă în anul IV la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. Parabolica pregătită pentru acest experiement a folosit la prăjirea cartofilor. Studenţii au explicat că în punctul central al ei, temperatura poate atinge 1.000 de grade Celsius.

Cartofi, mici, grătare, crenvurşti şi ochiuri

În afară de parabolica de mare dimensiuni, studenţii au mai realizat şi alte instrumente care folosesc energia solară. Ei au transformat câteva umbrele în mici dispozitive de prăjit sau făcut ochiuri în tigaie. „Ce-i drept, durează mai mult prepararea alimentelor cu ajutorul energiei solare şi depindem de vreme. Dacă nu e soare timpul de coacere e dublu“, recunoaşte Simina Lakatus. În cazul în care nu este soare suficient, pentru a prăji direct pe parabolică, studenţii şi-au luat şi măsuri de siguranţă. Ei au adus şi grătare electrice, pe care le vor alimenta de la panourile fotovoltaice, care încarcă două baterii. Pentru panouri, soarele nu trebuie să fie la fel de puternic, spun ei.

Clujul are soare opt luni pe an

O mână de ajutor le-au dat celor 20 - 30 de studenţi care s-au ocupat de proiectul „grătarul ecologic“ şi cadrele didactice de la UTCN. Profesorul dr. inginer Mugur Bălan a măsurat cu un pirometru care este temperatura la care a ajuns centrul parabolicii. El a precizat că soarele este una dintre cele mai bune surse de căldură şi energie ale Clujului, folosibile mai mult de jumătate din an.

„De trei ani monitorizăm minut cu minut nivelul radiaţiilor solare de la noi. Concluzia este că avem soare peste opt luni pe an, deci am putea folosi fără probleme această resursă şi pentru încălzirea apei, de exemplu“, a declarat Mugur Bălan.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite