Gore superstar. Cum a ajuns un borfaş să fie răsfăţat de mass-media

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pendulând între jurnalism onest şi temeinic şi unul superficial, în goană după audienţă, presa clujeană din ultimul deceniu a născut (cel puţin) un monstru: pe Marius Florin David, zis Gore, recent arestat după ce a înjunghiat un brancardier.

La finele anilor ’90, Marius Florin David, zis Gore, era un nume pomenit de clujeni în şoaptă. Zece ani mai târziu, presa clujeană, îl transformase deja într-un star. Metamorfozarea lui Gore dintr-un interlop oarecare într-o vedetă TV a început chiar pe când el se afla după gratii, pentru ultraj contra bunelor moravuri, în urma unui scandal de pomină în discoteca „Sun“.

Astfel, în 2001, Antena 1 Cluj a prezentat un interviu „incendiar”, cu Gore povestindu-şi viaţa din puşcărie. Pe parcursul emisiunii, realizatorii au mers până într-acolo încât au suprapus la un moment dat peste imaginea interlopului - fost pugilist talentat - imagini cu Sylvester Stallone în rolul boxerului Rocky.

Totul, pe coloana sonoră a aceluiaşi film. Realizatorul emisiunii, jurnalistul Bogdan Eduard, nu a putut fi contactat pentru a spune cum a ajuns să îl „inventeze“ pe Gore ca vedetă TV. Â

Între jurnalism temeinic...

După eliberare, Gore a rămas constant sub lumina reflectoarelor sau a blitzurilor. De exemplu, săptămânalul „Clujeanul“ a publicat în decursul anilor mai multe materiale în care fostul lider al interlopilor clujeni a fost prezentat atât în ipostazele de inculpat, atunci când a avut probleme cu legea, dar şi în ipostazele sale de sportiv ori de soţ cu două femei.

„Ceea ce am făcut noi a fost să-l trecem în zona mediatică, pentru că Gore era cunoscut în bârfele oamenilor şi noi l-am transpus în presă, i-am dat contur”, spune Mihnea Măruţă, fostul redactor-şef al săptămânalului „Clujeanul” în perioada 2004-2006.

„Fiind un săptămânal, eram mult mai avantajaţi să prezentăm lucrurile foarte temeinic, din toate unghiurile, şi, după cum spunea un prieten, se întâmpla să tratăm foarte serios subiecte neserioase”, explică Măruţă, actualmente jurnalist free-lancer.

...şi rating

Apogeul starizării lui Gore a fost atins însă în perioada 2007-2008, când el a fost protagonistul mai multor emisiuni de noapte la ONE TV Cluj. Realizatorul emisiunii respective, Ştefan Florea, îl descrie pe Gore ca fiind un alt om în spatele camerelor de luat vederi. „Înainte de emisiune era un om normal.

Când începea emisiunea devenea un show-man, făcea şi spunea vrute şi nevrute şi asta aducea rating. Decizia de a-l avea invitat de mai multe ori la «Nopţi Albe» a aparţinut exclusiv directorului general, Sergiu Poliopol, care era de părere că asta făcea rating”, spune acesta.

Postul de televiziune şi-a anunţat la un moment dat chiar şi intenţia de a produce un reality-show cu Gore în rolul principal, proiectul fiind abandonat ulterior.

Cu două tăişuri

Analistul media Petrişor Obae, deţinătorul proiectului paginademedia.ro, crede că mediatizarea excesivă a unor personaje precum Gore, se întoarce împotriva jurnaliştilor.

„Problema nu este faptul că ziarele abordează astfel de personaje, ci modul în care tratează subiectele legate de lumea interlopă și de actorii ei. În goana după subiecte, de multe ori, personaje cel puțin suspecte sunt prezentate doar prin prisma vieții lor sociale, a stilului lor de viață, jurnaliștii limitându-se la suprafață, fără a intra într-o investigație profundă”, este de părere Petrişor Obae.

Cea mai recentă „ieşire la rampă“ a lui Gore a avut loc în 9 august. Atunci el a înjunghiat un brancardierla Unitatea de Primire a Urgenţelor. Imaginile suprinse cu această ocazie de camerele de luat vederi ale spitalului şi retransmise de televiziuni dar şi de fluxurile online au făcut din nou rating.


Psihiatrii despre Gore: „Mediatizarea excesivă nu mi se pare un lucru bun“

„Întotdeauna s-a întâmplat ca dintr-un necunoscut să facem un arhicunoscut, pentru unii chiar un erou, deşi acest lucru nu este tocmai bun”, spune doctorul Vlad Zdrenghea, şeful secţiei de Psihiatrie de la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Cluj, vorbind pe marginea personajului Gore.


Gore a fost internat în primăvara lui 2011 la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Cluj pentru o examinare de specialitate. Totul se petrecerea la câteva zile distanţă de la incidentul de pe Calea Floreşti, când Gore s-a înjunghiat în gât în văzul trecătorilor. „Nu pot să vorbesc despre examinarea psihiatrică a respectivei persoane”, a menţionat de la bun început Vlad Zdrenghea.

Atunci, Gore a fost declarat sănătos din punct de vedere medical pentru a putea răspunde pentru faptele sale, pe rol fiind un dosar penal în care este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

„O boală psihică gravă poate sau nu să afecteze discernământul unei persoane. Nu toate problemele psihiatrice modifică discernământul omului, iar dacă tu ştii că îţi pierzi foarte uşor cumpătul şi eşti predispus faptelor antisociale, nu ai decât să îţi dezvolţi capacitatea de autocontrol”, a spus medicul clujean.

Totodată, el a atras atenţia că mediatizarea excesivă a unor astfel de persoane nu are de cele mai multe ori efecte benefice asupra populaţiei. „Dacă tu prin mass-media îmi creezi o imagine de «Superman», s-ar putea ca mulţi oameni să se identifice ulterior cu un personaj excesiv mediatizat, iar, personal, mediatizarea excesivă a unor astfel de personaje nu mi se pare un lucru bun”, a conchis Vlad Zdrenghea.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite