m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Cluj: Românii, atacaţi verbal în Germania din cauza Nokia

  • Sâmbătă 5 sep 2009

Cluj: Românii, atacaţi verbal în Germania din cauza Nokia

Cluj: Românii, atacaţi verbal în Germania din cauza Nokia

„Spre deosebire de angajaţii din Bazinul Ruhr, cei din România nu vin dimineaţa la ora şapte la schimbul întâi şi nu rămân până la sfârşitul programului - ci vin şi pleacă după cum au chef şi n-au habar ce fac", a declarat candidatul conservatorilor în faţa electoratului (tradiţional de stânga) din Duisburg la 26 august, potrivit Der Spiegel.

Potrivit oficialilor conservatori de la Duesseldorf, premierul Ruettgers nu a intenţionat să jignească, mesajul său dorindu-se un elogiu al forţei de muncă din Bazinul Ruhr, în contextul relocării firmei Nokia de la Bochum la Jucu, lânga Cluj. Astfel, Ruettgers s-ar fi referit la faptul că Nokia avea la Bochum, cea mai productivă filială, în timp ce fabrica de la Jucu a devenit cea mai ineficientă din Europa.

„Încerc de decenii să anihilez prejudecăţile şi imaginea negativă a României. În ultimii 20 de ani am reuşit să conving lumea că românii sunt parteneri de încredere ai Europei. Este incredibil şi şocant ca un premier creştin-democrat de land face campanie electorală folosind prejudecăţi ieftine", a replicat vicepreşedintele Bundestagului Susanne Kastner.

Potrivit deputatului social-democrat, preşedinte al Forumului Germano-Român, „campania electorală populistă nu este nici creştină, nici democrată".

MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Cu răţuşca prin politică

Laurenţiu Ciocăzanu

Trăim zile în care viaţa publică se scufundă cu mare pasiune în ridicol.

Europa foarte unită

Dinu Patriciu

Întrebarea nu este cine va urma Greciei, ci care va fi politicianul care va îndrăzni să ia iniţiativa ieşirii ţării sale din zona euro.

Europa şi criza boieriei

Grigore Cartianu

Se anunţă vremuri tulburi. România e bântuită de fantoma grevelor. Mai grav e că şi Europa intră în zodia grevelor.

Derby într-un picior

Ion Cupen

Mult trâmbiţatul derby, întâlnirea dintre corifeii teoretici ai fotbalului nostru, a fost un meci mediocru tras în jos de replica palidă a Stelei.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet