Gemenele care nu au ieşit din casă de peste 10 ani au intrat în legalitate. De astăzi, au cărţi de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două surori de 35 de ani din Cuzdrioara, care nu au mai ieşit din casă de peste 10 ani, au luat contact cu lumea „de afară" joia trecută, când tatăl lor le-a dus la Biroul de Evidenţa Persoanelor din Dej pentru a depune actele în vederea obţinerii cărţilor de identitate.

Ioana şi Paula Murza s-au prezentat joia trecută la Biroul de Evidenţa Persoanelor din Dej, unde au fost fotografiate şi li s-au întocmit dosarele în vederea obţinerii noilor cărţi de identitate. Surse din rândul angajaţilor biroului au declarat că tinerele erau îmbrăcate la patru ace şi s-au comportat normal. „Au colaborat bine cu noi. Una dintre fete, cea care este mai căruntă, părea mai retrasă, mai speriată parcă", a spus un angajat al Biroului de Evidenţa Persoanelor. Noile acte de identitate vor fi gata în cursul zilei de azi.

Înainte de drumul de Dej de joia trecută, Ioana şi Paula Murza nu au părăsit casa părintească de mai bine de un deceniu. Autorităţile s-au sesizat în acest caz ciudat după ce au constatat că actele de identitate ale tinerelor au expirat de mult. Ancheta poliţiei a arătat că nu este vorba de un caz de sechestrare, cele două surori au decis singure să se izoleze de societate.

Citiţi aici mai multe despre povestea celor două surori.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite