Cluj: Francezii dau lecţii producătorilor locali, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Francezii dau lecţii producătorilor locali, la Cluj
Cluj: Francezii dau lecţii producătorilor locali, la Cluj

Cea de-a doua ediţie a târgului de produse tradiţionale, Rencontres du Patrimoine Alimentaire de Cluj, se va defăşura în perioada 8 – 11 octombrie, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca.

Evenimentul va reuni peste 30 de mici producători şi întreprinderi atât din România, cât şi din străinătate care vor aduce în oraşul de pe Someş produse tradiţionale. virşli, caş afumat, miere ecologică, salam franţuzesc de măgar sau raţă, pălincă, gulaş sau sarmale.

Cei mai apreciaţi specialişti în domeniu atât din România, cât şi din Franţa şi Belgia vor susţine o serie de conferinţe şi seminarii pe teme ecologice, turism culinar sau management alimentar.

„Vor fi conferinţe, atât mai practice, în care procutorii pot afla ce trebuie să facă pentur a-şi certifica ecologic produsele, cât şi teoretice. De pildă, specialistul francez, Armand Touzanne, va explica doritorilor cum au reuşit ei ca dintr-o rasă de porc pe cale de dispariţie, s-o crească, iar apoi să devină un produs alimentar de lux”, a explicat Raluca Ghervan, purtătorul de cuvânt al Centrului Cultural Francez, iniţiatorul evenimentului.

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite