Fotografia iese în stradă la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 40 de expoziţii, concursuri şi tururi fotografice cu ghid vor avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Artă Fotografică (FIAF), care începe mâine.

FIAF e cel mai mare eveniment fotografic din Cluj-Napoca şi primul festival de gen din această regiune a ţării. Evenimentul se desfăşoară în paralel cu Zilele Clujului, în perioada 27 mai - 3 iunie.

„Ideea a pornit de la fotografia văzută ca o modalitate de comunicare, accesibilă tuturor. Clujul este un oraş cultural, pe care dorim să-l valorificăm din punct de vedere vizual, prin fotografie. Timp de o săptămână, vom oferi tuturor pasionaţilor de fotografie, amatori şi profesionişti deopotrivă, posibilitatea de a se întâlni într-un cadru organizat şi de a interacţiona“, a spus Alida Boari, PR managerul festivalului.

Pe parcursul festivalului vor avea loc zeci de expoziţii foto, workshop-uri, concursuri, mese rotunde, proiecţii, un târg de fotografie, lansări de cărţi din domeniu, lansări de mărci de echipamente foto şi petreceri.

Vineri, de la ora 19.15, va avea loc cea mai mare expoziţie de fotografie mobilă din Cluj-Napoca. Fotografii se întâlnesc pe strada Eroilor, la monumentul Memorandiştilor, pentru a realiza o expoziţie de fotografie în care oamenii ţin fotografiile în mâini şi le arată unii altora. În timpul festivalului vor fi organizate tururi prin oraş, care includ clădiri istorice şi spaţii care nu sunt deschise de obicei, turnuri de biserici sau de alte clădiri. Un ghid îi va însoţi pe fotografi şi le va povesti despre istoria şi arhitectura locurilor vizitate.

Zilnic, va fi organizat cel puţin un workshop de fotografie, pe teme precum fotografia pentru începători, fotografia de nuntă, iluminarea de studio, fotografia de sport etc.

Vezi programul festivalului AICI

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite