Fostul prefect de Cluj, Călin Platon, a scăpat de puşcărie, după ce a ucis un bebeluş pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prefect de Cluj, Călin Platon, care în vara anului trecut a accidentat pe trecerea de pietoni o femeie şi un copil în vârstă de trei luni, în urma accidentului bebeluşul murind, a fost condamnat la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă.

Lucian Marian, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, a declarat, vineri, că instanţa l-a condamnat pe fostul prefect de Cluj Călin Platon la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare şi a dispus, de asemenea, un termen de încercare de trei ani şi 11 luni, informează Mediafax. Decizia Judecătoriei Cluj-Napoca poate fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunţare.

La sfârşitul lunii august a anului trecut, fostul prefect al judeţului Cluj Călin Platon a lovit cu maşina o femeia şi pe copilul acesteia, care se aflau pe o trecere de pietoni, în urma accidentului cele două victime fiind transportate în stare gravă la spital. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Cluj, Sorin Precup, declara că accidentul a avut drept cauză neacordarea de prioritate pietonilor - o femeie în vârstă de 32 de ani, care traversa strada împingând un cărucior în care se afla un copil de trei luni. Ulterior, bebeluşul de trei luni a murit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, inspectorul Gina Pop, declara că în urma cercetărilor făcute în acest caz s-a stabilit că fostul prefect Călin Platon avea permisul de conducere suspendat, însă avea dovada înlocuitoare. Ulterior, s-a stabilit că dovada era expirată, ea fiind eliberată în 5 august şi având o valabilitate 15 zile.

Platon avea permisul suspendat pentru 90 de zile, pentru depăşirea vitezei legale. Călin Platon declara că a fost „orbit de soare" în momentul producerii accidentului şi că a văzut „foarte târziu" cele două victime pe trecerea de pietoni, astfel încât nu a mai apucat să frâneze. El spunea că nu a avut viteză, dar că acest lucru urmează să se stabilească în urma expertizei care va fi făcută în acest caz.

În ceea ce priveşte dovada care înlocuia permisul de conducere suspendat, dovadă care era expirată, fostul prefect a spus că la mijloc a fost „o confuzie de dată" pe care el a făcut-o. În urma accidentului, fostul prefect de Cluj a fost arestat preventiv.

În 11 octombrie 2010, Călin Platon a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi vătămare corporală gravă, iar în 12 octombrie Judecătoria Cluj-Napoca a prelungit cu 60 de zile mandatul de arestare, decizia fiind însă atacată cu recurs. În 20 octombrie 2010, Platon a fost pus în libertate după ce Tribunalul Cluj i-a admis recursul împotriva deciziei de prelungire a mandatului de arestare. La scurt timp de la eliberarea sa, Călin Platon a fost reinstalat în postul de inspector guvernamental, prin decizie a premierului Emil Boc.

Platon a fost subprefect al judeţului Cluj şi prefect între 2008 şi 2009, iar apoi inspector guvernamental, fiind suspendat, printr-o decizie a premierului Emil Boc, din funcţia de inspector, după producerea accidentului.

În luna ianuarie a acestui an, fostul prefect de Cluj Călin Platon a ajuns la o înţelegere financiară, pe latură civilă, cu părinţii bebeluşului decedat în urma accidentului rutier provocat, urmând să achite familiei acestuia 165.000 de euro. În urma înţelegerii, Ileana Jakab, mama băieţelului decedat, şi-a retras plângerea legată de vătămarea corporală gravă din culpă de care fusese acuzat fostul prefect.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite