Florin Şerban, regizorul din căminul 16

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătorul din acest an al Ursului de Argint la Berlin, cu filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” a fost student la Facultatea de Filosofie din Cluj. „La Cluj am venit puşti şi am plecat bărbat”, a descris pe scurt viaţa sa de student regizorul de doar 35 de ani.

S-a născut la Reşiţa, însă a „fugit” la facultate în Cluj-Napoca, fiind pasionat de filosofie. Între 1993 şi 1998 a fost unul dintre studenţii acestei facultăţi.
Florin Şerban a fost cazat în celebrul cămin XVI, cel mai mare din complexul studenţesc Hasdeu, unde şi-a petrecut anii studenţiei, înainte de a deveni regizor.

În cei cinci ani, reşiţean de origine, Şerban spune că s-a legat emoţional şi spiritual de oraşul de pe Someş. „Clujul e un loc foarte special, a însemnat pentru mine foarte mult şi cred că de aceea sunt foarte legat emoţional şi spiritual de Cluj”, ne-a spus regizorul, adăugând că, dacă ar avea ce să faă în Cluj, s-ar muta înapoi mâine.

Şi-a luat concediu ca să dea admiterea la facultatea de regie

A lucrat timp de doi ani la TVR Cluj ca reporter, iar cât a fost student a scris şi regizat numeroase scurtmetraje, reclame şi emisiuni TV. După cinci ani s-a înscris la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti. A dat examen cât timp era în concediu de odihnă.

„Mi-am luat concediu şi am plecat la Bucureşti să văd cum e examenul la facultatea de Film. Nu făcusem nici pregătirea despre care se spunea că este absolut obligatorie cu un profesor din facultate. Citisem câteva cărţi şi văzusem foarte multe filme”, spune Şerban.

A trecut de mai multe probe, iar după a cincea a primit rezultatele. A fost admis, moment în care a sunat la TVR Cluj şi i-a transmis şefului său că nu mai are nevoie de concediu, deoarece pleacă. Astfel a luat-o din nou de la zero. Ulterior a fost acceptat în programul de regie de film din cadrul Universităţii Columbia din New York, unde a obţinut numeroase burse de studii şi a studiat teoria şi istoria filmului. „Eram student la Columbia University ziua, iar seara eram ajutor de chelner într-un restaurant românesc”, îşi aminteşte regizorul.

„Decorat” de Facultatea de Filosofie

Florin Şerban a primit, la sfârşitul lunii trecute, prima diplomă de absolvent de excelenţă acordată de Departamentul de Filosofie al Universităţii „Babeş-Bolyai”, în faţa profesorilor clujeni dar şi a studenţilor.

„Am intrat la filosofie pe poziţia a 27-a. La final, am avut o lucrare de licenţă proastă. În timp ce o susţineam a intrat domnul Claude Karnooh şi a îintrebat rapid: «Asta e filosofie?». Domnul Ciprian Mihali, coordonatorul lucrării mele a fost îngăduitor cu mine şi a răspuns: „Da, este filosofie!”, şi-a amintit zâmbind Florin Şerban.

La Cluj ai fost cazat în Căminul XVI din Hasdeu. Cum era?
În cămin am stat, până în anul IV, cinci în cameră, apoi patru. Era foarte fain. N-a funcţionat liftul patru ani. Cred ca m-am dat de patru ori cu liftul în patru ani. Înainte se trimitea mâncare cu trenul. Veneam cu geanta cu mâncare de acasă. Le puneam (alimentele - n.r.) afară, fiindcă nu aveam frigider în cameră.

Cât de mult s-au schimbat lucrurile?
Nu vin foarte des la Cluj. Ultima dată am fost la TIFF, dar de fiecare dată când vin dau o tură prin Hasdeu să văd ce s-a mai schimbat.

Cum e Hasdeul acum faţă de anii în care locuiai tu aici?

Nu mai e Hasdeul studenţimii. E mult mai comercial. Dar asta nu înseamnă că e bine sau rău.

Premiat la Berlin

Lungmetrajul de debut al regizorului Florin Şerban a concurat, la Festivalul de Film de la Berlin, cu alte 25 de producţii internaţionale, printre care „The Ghost Writer” al lui Roman Polanski. Totodată, Martin Scorsese şi-a prezentat, în cadrul selecţiei oficiale, cea mai recentă producţie, „Shutter Island”. Pelicula românului a câştigat Ursul de Agint, dar şi Premiul „Alfred Bauer”.

Profil:
Născut în 1975, la Reşiţa
Studii: Facultatea de Filosofie (UBB Cluj), Columbia University (SUA), Facultatea de Regie (UNATC Bucureşti)
Profesia: regizor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite