Stiri din Cluj-Napoca

Florin Petric a construit toba de eşapament ecologică

19 martie 2010, 09:01 |  Autor: Radu Neag | 

Cuvinte cheie: Cluj, Adevarul, Florin Petric, topa esapament, ecologic, Pro Invent 2010,

Florin Petric

Cluj

Florin Petric

 

Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a construit o tobă de eşapament ecologică, ce nu poluează şi care ne-ar putea ajuta să scăpăm de noxe pentru totdeauna. Florin Petric a realizat mai multe prototipuri, unul dintre ele fiind expuse la târgul Pro Invent, organizat la Expo Transilvania din Cluj-Napoca.

El este din Buzău, unde a realizat toba de eşapament în cadrul atelierului său de producţie de mecanică fină, unde lucrează împreună cu tatăl său.

A terminat secţia de design de produs şi robotică din cadrul Universităţii Transilvania şi îi place tot ce ţine de protecţia mediului, mai ales dacă are şi legătură cu domeniul auto.

Tânărul susţine că el doar a pus în practică ideea, invenţia aparţinând reputatului cercetător în domeniul mediului, Dumitru Pănculescu, acelaşi care deţine şi fundaţia „Pancuantic” din Ploieşti.

„Cel pe care îl prezentăm la Cluj e al cincilea prototip construit. Lucrăm la toba de eşapament ecologică de două luni”, ne-a povestit Petric. Acesta susţine că urmează să fie dezvoltate şi celelalte componente ale invenţiei, până acum fiind realizată doar „inima” piesei, respectiv compartimentul în care gazul este descompus.

Cum funcţionează noua tobă de eşapament

Instalaţia funcţionează pe baza unor impulsuri de înaltă frecvenţă, care dezintegrează practic moleculele ce formează fumul. Astfel, în carcasa de tablă ce înveleşte piesa de bază, cu ajutorul căreia se aplică impulsuri de 15-20 de kW, formându-se o plasmă rece, care dezintegrează molecula de fum. „Părţile grele se depun şi pot fi chiar curăţate sau recuperate. În prezent lucrăm la un nou modul care să fie destinat depunerii acestor celule ce formează molecula de fum”, ne-a mai spus Florin Petric.

Pentru a genera impulsurile de înaltă frecvenţă se foloseşte energia generată de bateria maşinii, care este legată la un amplificator.

Speră să schimbe lumea

Ploieşteanul, de profesie inginer-designer, speră să ajungă la un rezultat care să poată schimba modul în care ardem carburanţii în prezent şi poluăm natura. „Încerc să fac ceva folosibil”, spune Petric cu modestie. El e sigur că viitorul va consta în folosirea unor astfel de tobe de eşapament, care să elimine complet noxele şi, astfel, să stopeze poluarea naturii.

Clujenii care au participat la târgul care se va închide astăzi au fost foarte curioşi de toba de eşapament ecologică. Cu toate acestea, nu s-a arătat încă nimeni interesat să investească în idee. „Noi aşteptăm. Pentru a implementa o aşa tobă trebuie ca aceasta să fie testată pe toate tipurile de motoare posibile”, a spus acesta.

Cât de poluat ţi se pare Clujul?

F.P.: Faţă de alte oraşe din ţară chiar mi se pare că e mai puţin poluat. Nu e nici atât de mult praf ca în alte localităţi mari.

Eşti inginer-designer. Ce presupune această profesie?

F.P.: În ţările vestice, o persoană din domeniul meu crează maşini. La noi sunt ingineri care crează de la creioane şi până la avioane.

Profil

Născut în 1982, la Buzău

Studii: Universitatea Transilvania din Braşov

Profesie: inginer-designer

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTO Cel mai mare penis din lume este aproape la fel de lung cât cel mai mic om de pe Planetă

    Daniel Arthur Mead, cunoscut şi sub numele de Long Dong Silver, este probabil omul cu cel mai m ...

    Cutremur de 4,4 grade Richter în Vrancea

    Potrivit Institutului de Fizică a Pământului, seismul a avut loc la ora 20.25, la o adâncime d ...

    VIDEO Andone s-a comportat ca ultimul golan la un derby Steaua - Dinamo. Tu l-ai fi iertat?

    Cu ocazia meciului Steaua - Dinamo din această seară, www.adevarul.ro vă oferă ocazia unică de ...

    Brand-urile bihorene de top sunt și cele mai controversate

    European Drinks&Food, a controversaților frați Ioan și Viorel Micula, lanțul de magazine T ...

    Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD: Geoană se întoarce în partid

    Într-o filmare cu camera ascunsă realizată în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură şi postată pe ...

    Sexul, sport extrem

    De multe ori, o activitate plăcută se poate transforma într-una extrem de dureroasă din cauza u ...

    Reclamă jignitoare: ”Înșală-ți iubita, nu antrenamentul”

    O reclamă Reebok a stârnit reacții negative în rândul publicului, motiv pentru care a fost re ...

    Biorezonanţa depistează şi tratează bolile

    Investigaţie a întregului organism fără radiaţii şi fără efecte secundare, biorezonanţa magneti ...

    Germania transmite Greciei că poate părăsi euro oricând doreşte

    Reprezentanţi ai coaliţiei majoritare din Parlamentul Germaniei susţin că Greciei ar trebui să ...

    Un autotren a zdrobit piciorul unei adolescente trecând cu o roată peste el

    Cumplitul accident s-a produs în comuna tulceană IC Brătianu, în apropierea trecerii bac. Un ec ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole