Florian Walter: „Promovarea ar face din Universitatea prima echipă a oraşului Cluj”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul finanţator al „Şepcilor Roşii”, Florian Walter, a declarat că vrea cu orice preţ promovarea în prima ligă, în opinia sa acest lucru însemnând readucerea lui „U” pe prima poziţie în Cluj

Universitatea Cluj întâlneşte mâine pe FC Argeş, liderul la zi al Seriei B din liga secundă. La acest meci, patronul Florian Walter va sta pe banca de rezerve, pentru a-i motiva suplimentar pe jucători: „Mâine avem un meci extrem de important, avem nevoie de victorie. Jucăm meciul la victorie, pentru promovare. Nu vreau să vorbesc despre plusurile pe care le-a adus Dulca la echipă, pentru că ne aflăm în faţa unui meci extrem de important”.

Walter a vorbit şi despre faptul că o promovare în prima ligă ar readuce Universitatea acolo unde era cândva: echipa fanion a oraşului Cluj: „Cum adică ce anume trebuie să se întâmple să redevenim prima echipă din oraş? Păi răspunsul este simplu. Trebuie să promovăm şi să avem performanţe”, a conchis acesta. Înaintea etapei a 15-a, când „alb-negrii” vor întâlni Piteştiul lui Ionuţ Badea, diferenţa de puncte dintre cele două echipe este de cinci puncte.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite