Firmele miliardarului Nelu Iordache, în faliment dar şi cu oferte respinse. CJ Cluj a refuzat să-i ofere contractul pentru pista de milioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pista va fi contruită cu 113 milioane de euro
Pista va fi contruită cu 113 milioane de euro

Oferta firmei sale Romstrade, de construcţie a pistei de milioane din Cluj-Napoca a fost respinsă, astăzi, de Consiliul Judeţean Cluj, din cauza situaţiei economico-financiare a societăţii. Firma este îngropată în cereri de insolvenţă.

Citeşte şi Blue Air, falită! Patronul firmei vrea să construiască, însă, pista de milioane de la Cluj

Comisia de evaluare a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a respins oferta firmei Romstrade de construire a pistei de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, apreciind că aceasta este „inacceptabilă“, deoarece la situaţia economico-financiară, precum şi la cerinţele de la Capacitatea Tehnică şi Profesională din fişele de date, „ofertantul nu a prezentat documentele solicitate“.

„Comisia de evaluare a CJ Cluj a considerat oferta depusă de SC Romstrade SRL, în cadrul procedurii de atribuire a acordului cadru de achiziţie publică pentru construirea «Pista de decolare aterizare de 3.500 de metri», ca fiind inacceptabilă, întrucât nu a îndeplinit toate cerinţele de calificare stabilite prin documentaţia de atribuire şi fişa de date. Evaluarea ofertei ne-a pus în situaţia de a o respinge“, a arătat vicepreşedintele CJ Cluj, Radu Bica, preşedintele comisiei.

Firma Romstrade din Bucureşti a depus la CJ Cluj, în 5 octombrie, singura ofertă pentru construirea pistei de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, valoarea acesteia fiind de 113,6 milioane de euro fără TVA. Contestaţiile la această decizie pot fi depuse până în 25 octombrie.

Firme îngropate în cereri de insolvenţă

Tribunalul Bucureşti a admis la 6 octombrie deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva societăţii Blue Air Transport Aerian SA, companie condusă de miliardar.

"Insolvenţa a fost cerută de Tarom, Carpatair, Service Excellence Solutions şi Club Zexe, care cesionase o creanţă de 217.000 lei de la Direct Aero Services. Datoriile pentru care s-a admis insolvenţa sunt de aproximativ 200.000 de euro, dar Blue Air are datorii mult mai mari", a declarat avocatul Remus Borza, a cărei firma Assistance Insolv a fost desemnată de către judecător ca administrator judiciar în dosarul insolvenţei Blue Air.

De asemenea, pe numele companiei Romstrade s-au depus, în total, 16 cereri de insolvenţă, de către companii precum SC GLAR CONSTRUCT SRL, SC NEF SERVICE TREI SRL sau SC VOLYMAR BENZ SRL.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite