Filarmonica aduce filmele şi sirenele Americii industriale la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii vor putea asculta muzică de film precum cea din James Bond, Casablanca, Războiul stelelor şi Pe aripile vântului, dar şi o piesă necunoscută despre America secolului trecut. Dirijorul Orchestrei Simfonice Radio din Viena, Gottfried Rabl, revine vineri, la pupitrul orchestrei filarmonice din Cluj.

Gottfried Rabl, dirijorul Orchestrei Simfonice Radio din Viena, şi-a respectat promisiunea de a aduce partituri mai accesibile prin muzica unor filme celebre. Spectacolul va fi o încântare şi pentru pasionaţi, datorită unei piese deosebit de dificilă - „America”, a francezului Edgard Varese. Alegerea a fost explicată şi datorită faptului că această lucrare a inspirat mai mulţi compozitori de muzică de film datorită sonorităţilor speciale.


Rabl ne-a explicat că a ţinut cont de dorinţa clujenilor de a pregăti un program de muzică de film. „Le-am promis la ultima întâlnire de anul trecut, după o simfonie deosebit de dificilă, (N.R. a compozitorului rus Reinhold Gliere) că vin şi cu partituri mai plăcute”, ne-a declarat dirijorul.
În compensaţie a adus şi o partitură inedită, „America”, a compozitorului francez Edgard Varese, care va fi interpretată în premieră la Cluj. „Este o partitură care arată America secolului al XX-lea, cu agitaţia şi zgomotele specifice ale perioadei industriale”, explică dirijorul. Pentru a frutifica şi mai bine partitura complexă, dirijorul a adus cu el un instrument special, care produce sunete asemănătoare unor sirene şi claxoane.


„Ideea era ca să profităm de prezenţa unui public numeros, pentru a prezenta şi alt gen de muzică”, a mai spus austriacul. Astfel, pe lângă piesele celebre din filmele Casablanca, Pe aripile vântului, James Bond, spectatorii vor putea imagina şi America începutului de capitalism. Rabl a mai afirmat că audierea muzicii de film ar fi mai bună, dacă pe pereţi s-ar afişa poze din filmele respective.


Cine este Gottfried Rabl


Dirijorul Gottfried Rabl este preocupat de valorificarea pieselor vechi, cântate mai rar. Posesor a trei licenţe universitare, de cornist, corepetitor şi dirijor, austriacul a aprofundat muzica compozitorilor scandinavi. Şi-a valorificat toate competenţele licenţiate, făcând parte dintr-o formaţie de muzică de cameră, ca şi cornist, dar şi ca acompaniator de lieduri. Ca şi dirijor a creat o trupă specializată în interpretarea muzicii de teatru contemporan. A mai studiat în SUA, unde a colaborat cu Leonard Bernstein, perioadă în care a dirijat orchestra de la Indiana University. Austriacul are o constantă colaborare cu FIiarmonica din Cluj, unde este deja cunoscut pentru pretenţiile sale ridicate din partea instrumentiştilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite