FOTO Tatăl dispărut în Tarniţa: „N-o să-i găseşti pe copii ca să-i poţi îngropa!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama fetiţei de trei ani încă o aşteaptă pe Alexandra acasă
Mama fetiţei de trei ani încă o aşteaptă pe Alexandra acasă

Un bărbat este dat dispărut împreună cu doi dintre copiii săi de luni seara. Toate indiciile duc spre un deznodământ tragic: Nicolae Lăpuşte s-ar fi aruncat în Lacul Tarniţa, aflat la circa 50 de kilometri de Cluj-Napoca. Mama fetiţei de 3 ani mai are speranţe.

La o zi de la dispariţia bărbatului şi a celor doi copii - un băiat de 15 ani şi o fetiţă de 3 ani, concubina lui Nicolae Lăpuşte şi mama fetiţei, Klaudia Nagy (30 de ani), a lansat, ieri, un apel disperat pe reţeaua de socializare Facebook. Femeia anunţă că au trecut mai bine de 24 de ore de la dispariţia Alexandrei şi-i roagă pe cei care pot da detalii să sune la 112. „Nu pot să cred că i s-a întâmplat ceva rău. A mers cu tatăl ei la plimbare, nu era nicio problemă. Eu încă o aştept acasă", a spus Klaudia Nagy.


Mama fetiţei de trei ani încă o aşteaptă pe Alexandra acasă

Bărbatul dispărut, Nicolae Lăpuşte (48 de ani), lucra ca mecanic la Hidrocentrala din Mărişel, dar şi ca taximetrist la o firmă din Cluj. „Era un om săritor, de treabă. Nu pot să-mi imaginez ce s-a putut întâmpla", a declarat o vecină din Floreşti a bărbatului, Daniela V. Femeia spune că îl întâlnea rar pe bărbat pe casa scării, întrucât acesta muncea foarte mult. Potrivit acesteia, în apartamentul din Floreşti bărbatul locuia cu fiul mai mare, Claudiu, de 17 ani, cu care se certa des.

Bărbatul dispărut în zona Lacului Tarniţa a mai avut două tentative de a-şi pune capăt zilelor
Greutăţile, ratele la bănci şi neînţelegerile cu mama fetiţei sale de doar trei ani, dispărută şi ea alături de fratele său mai mare, în zona Lacului Tarniţa, l-au făcut pe Nicolae Lăpuşte (48 de ani) să recurgă de mai multe ori la gesturi disperate, de a-şi pune capăt zilelor. Citeşte aici detalii!

„Nu treceau două săptămâni fără să se certe. Era supărat pe băiat din cauza şcolii, că nu tare-i plăcea şi nu prea mergea la ore. Acum aproape trei ani, când a cumpărat apartamentul, vecinul spunea că l-a cumpărat pentru Claudiu", a mai spus femeia.

Bărbatul avea rate la bănci

Bărbatul avea doi băieţi, de 15 şi de 17 ani, din prima căsnicie şi o fetiţă de trei ani cu femeia cu care trăia în concubinaj, Klaudia Nagy.

Vecinii fostei soţii afirmă că bărbatul ar fi avut mari neînţelegeri cu aceasta. „Vecina povestea că e un om rău, o mai bătea, nu o ajuta cu creşterea copilului care a rămas la ea, de 15 ani, cel care a dispărut acum. Băiatul nu era sănătos, ci avea un handicap: umbla greu şi abia vorbea", a spus una dintre vecinele fostei soţii a lui Nicolae Lăpuşte.

Peste 15.000 de persoane sunt alături de mama fetiţei dispărute
Klaudia Nagy, mama fetiţei dispărute luni alături de tatăl ei, a postat pe Facebook trei apeluri către cei care pot da detalii. Peste 15.000 de persoane au distribuit anunţul clujencei altor utilizatori ai reţelei de socializare. Citeşte aici detalii!

Pe de altă parte, însă, colegii de serviciu ai bărbatului dispărut, dar şi vecinii din Floreşti susţin că Nicolae Lăpuşte era un om bun, harnic, care muncea din greu pentru a-şi onora ratele la bancă şi pentru ca celor trei copii ai săi să nu le lipsească nimic. „Aici locuiesc doar vecinul şi Claudiu, fiul cel mare. Mama fetiţei, Klaudia, a venit la început, acum vreo trei ani, mai des, acum vine rar. Ultima oară le-am văzut în ianuarie, când i-au ţinut ziua de naştere aici. Nu părea că ar avea neînţelegeri vecinul şi Klaudia", a adăugat Daniela V. Vecina lui Lăpuşte mai spune că bărbatul avea mai multe rate.

Mesaj de adio

Fiul cel mare, Claudiu, a fost cel care a sunat, luni, în jurul orelor 16.00-17.00, la 112 pentru a sesiza dispariţia celor trei. El a fost sunat de tatăl lui, care i-a spus că i-a lăsat un mesaj de adio. Claudiu a găsit o înregistrare video pe laptopul lui în care tatăl său îi spunea că este ultima oară când îl va vedea. Surse din poliţie susţin că în înregistrarea făcută de bărbat acesta îi transmitea concubinei ca o sa-i pară rău că nu l-a ascultat. „Nu o să mă găseşti nici pe mine nici pe copii ca să ne poţi îngropa", ar fi spus bărbatul.Poliţiştii cred că acesta ar fi avut un conflict cu femeia din cauza copiilor.

Primele semne prevestitoare ale tragediei au fost maşina de taxi a bărbatului, observată de un coleg taximetrist lângă Lacul Tarniţa. Poliţiştii au mai găsit urme în zăpadă care înainatu aproximativ 20 de metri pe lacul îngheţat. Apoi, anchetatorii au văzut o spărtură în gheaţă.

Poliţiştii şi scafandrii de la ISU Cluj au ajuns la faţa locului luni seară şi au început căutările celor trei persoane, care au continuat şi marţi. În zadar. Stratul gros de gheaţă nu le-a permis scafandrilor să facă scufundări. Căutările vor continua şi în cursul zilei de azi.

Consemn la frontieră


Bărbatul şi cei doi copii ai săi dispăruţi în zona lacului Tarniţa au fost daţi, marţi, în consemn la frontieră, aceasta fiind procedura obişnuită în cazul unei dispariţii, iar Poliţia nu exclude posibilitatea ca ei să încerce să plece din ţară.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite