FOTO Condiţii decente în arest la Cluj, numai după ce Apostu a ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începând din aprilie 2012, această sală, aflată în clădirea Poliţiei din Gherla, va fi amenajată ca spaţiu de recreere.
Începând din aprilie 2012, această sală, aflată în clădirea Poliţiei din Gherla, va fi amenajată ca spaţiu de recreere.

După ce presa a relatat condiţiile precare în care este ţinut după gratii ex-primarul Sorin Apostu, Poliţia Cluj a decis să amenajeze un nou imobil pentru arest preventiv. Preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului consideră că decizia a venit târziu.

O clădire din vecinătatea Poliţiei municipiului Gherla va fi reamenajată şi transformată în noul sediu al arestului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj. Lucrările vor începe anul viitor, în ianuarie şi se preconizează ca în aprilie 2012 clădirea proaspăt renovată să fie dată în folosinţă.


Începând din aprilie 2012, arestul IPJ Cluj va fi mutat la Gherla

Decizia de a amenaja această clădire conform cu normele europene a fost luată, după ce presa din Cluj a relatat condiţiile precare în care este ţinut în arest preventiv primarul suspendat Sorin Apostu. Astfel, poziţionarea arestului actual la demisol face ca arestaţii să-şi ducă zilele în condiţii greu de imaginat: igrasie, lipsa luminii şi a aerului curat, lipsa grupurilor sanitare în fiecare celulă. În plus, cei arestaţi nu au spaţiu de plimbare, iar o ploaie mai puternică duce la inundarea demisolului cu apă din sistemul de canalizare. Aceste condiţii au ajuns şi la urechile ministrul Internelor, Valentin Igaş, care, la finele lunii trecute, l-a criticat pe şeful poliţiei clujene, Ioan Păcurar: „dacă inspectorul şef este un gospodar şi vine la minister şi cere fonduri, ministerul, în limita sumelor disponibile, alocă bani pentru aşa ceva". La câteva zile după aceste declaraţii, ca prin minune, Ministerul a alocat bani - 800.000 de lei pentru un nou arest.

Bani de la minister

Şeful IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, a explicat, pentru „Adevărul", motivele pentru care era inutil să se reamenajeze sediul actual al arestului. „Aici, la Cluj, arestul este situat la demisol. Cei arestaţi nu au lumină naturală, nici ventilaţie naturală, iar condiţiile lasă într-adevăr de dorit", a spus Păcurar.

Chestorul a precizat că, din anul 2005, de când a venit la cârma IPJ Cluj, a solicitat în nenumărate rânduri bani de la minister, însă niciodată nu erau fonduri. „Era important un nou sediu al arestului IPJ, mai ales din 2007 încoace, de când România a aderat la Uniunea Europeană. Arestul actual nu îndeplinea condiţiile conforme normelor europene. În primul rând, nu funcţionează suprateran", a mai spus Ioan Păcurar. Pentru renovarea clădirii din Gherla s-au alocat, de la IGPR şi minister, la finele lunii trecute, 800.000 de lei.

„Orice om arestat are dreptul la condiţii decente!"

Anunţul că se va amenaja un nou arest al IPJ Cluj a stârnit reacţii ale societăţii civile din Cluj. „De ce doar acum?", „A fost nevoie să fie arestate VIP-uri pentru ca cineva să se sesizeze că nu există condiţii în arestul actual?", „A trebuit ca ministrul de Interne să-l critice pe şeful IPJ Cluj pentru ca acesta să ia măsuri?" sunt doar câteva întrebări la care, deocamdată, clujenii nu au primit răspuns.

Preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO) Cluj, Ana Luduşan, consideră că decizia şi fondurile pentru amenajarea unui arest care să îndeplinească toate normele europene au venit târziu. „Nu sunt de acord cu faptul că lumea se agită abia acum, după ce Apostu a fost arestat. Orice om are dreptul la condiţii decente, chiar dacă este arestat", a declarat Ana Luduşan.

Condiţii decente la Gherla

Motivul pentru care noul arest va fi amenajat la Gherla este acela că, în prezent, IPJ Cluj nu dispune de o clădire adecvată la Cluj-Napoca. „Clădirea de la Gherla este cea mai potrivită pentru aşa ceva. Pe viitor, însă, este posibil să mai facem un arest şi la Cluj-Napoca. Pentru un judeţ ca al nostru, două aresturi nu sunt multe", a concluzionat Ioan Păcurar.

Arestul de la Gherla va dispune de 36 de locuri, iar cei arestaţi vor avea la dispoziţie două spaţii de plimbare, precum şi un loc de recreere.  De asemenea, în fiecare celulă va fi amenajat un grup sanitar şi duşuri. Încă nu s-a stabilit numărul de persoane care vor sta într-o celulă. Arestaţii vor beneficia şi de un spaţiu de agremenet.

Arestaţi de lux la IPJ Cluj

În cursul ultimelor două luni, nu mai puţin de trei personalităţi ale administraţiei clujene au ajuns în arestul IPJ Cluj. Întâi, a fost arestat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, suspendat din funcţie, apoi afaceristul Călin Stoia şi primarul Clujului, Sorin Apostu. Dacă Radu Bica a fost transferat ulterior la penitenciarul din Gherla, Stoia şi Apostu îşi duc şi acum zilele în arestul IPJ Cluj. De altfel, Călin Stoia s-a plâns de condiţiile inumane din arest şi în faţa magistraţilor Curţii de Apel Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite